Cazul „Elodia de Vâlcea”. 10.000 de euro, recompensă pentru profesorul dispărut din 2020

0
Publicat:

În aprilie 2020, un profesor de matematică din Râmnicu Vâlcea, Marian Claudiu Bălan, a dispărut de la domiciliu pe când avea 45 de ani. O verișoară i-a anunțat însă dispariția abia un an mai târziu.

Marian Claudiu Bălan profesorul de matematică dispărut de patru ani din Vâlcea Colaj Antena 1 și Pol
Marian Claudiu Bălan profesorul de matematică dispărut de patru ani din Vâlcea Colaj AT 1 și Poliție

Soția și copiii sunt considerați suspecți principali, deși la data dispariției băiatul cel mare avea doar 15 ani, iar cel mic 12 ani. Anchetatorii cred că aceștia l-ar fi putut ucide și scăpa de cadavru, dar indiciile în acest sens nu sunt foarte concludente.

Cei doi se află de luni bune sub control judiciar care a fost prelungit recent. A fost pusă o recompensă de 10.000 de euro pentru găsirea vâlceanului.

Controlul judiciar asupra soției și fiului cel mare, prelungit

Dată fiind asemănarea cu un alt caz de dispariție celebru în România, cea a profesorului vâlcean a fost denumită de presă „Elodia de Vâlcea”. Cristian Cioacă, soțul avocatei din Brașov dispărută în 2007, a fost condamnat definitiv, chiar dacă nici până astăzi nu s-a găsit cadavrul acesteia.

Profesorul de matematică din Vâlcea este căutat de trei ani de zile, iar dovezile de până acum nu anunță încheierea anchetei prea curând.

La finele lunii decembrie 2023, fiul cel mare și fosta soție, Anișoara, care a reușit să divorțeze de bărbat în lipsa lui, la doar câteva luni de când nu se mai știe nimic despre acesta, au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. Săptămâna trecută, măsura preventivă a fost prelungită pentru încă două luni. În plus, s-a dispus și efectuarea unor expertize psihiatrice și analize comportamentale, pentru „buna desfășurare a procesului penal și împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, inclusiv din perspectiva probelor cu care urmează a fi completat probatoriul...”. Anchetatorii vor astfel s-o împiedice pe femeie să ia legătura cu martorii din acest proces și să-i influențeze în vreun fel.

Declarațiile martorilor și testul poligraf

Pare greu de crezut ca o femeie cu doi copii minori să fi putut să pună la cale dacă nu o crimă abominabilă atunci măcar ascunderea unui cadavru. Pentru că una dintre ipotezele luate în calcul de anchetatori ar fi uciderea acestuia, chiar și în mod neintenționat.

Ceea ce a ridicat de la bun început suspiciuni a fost faptul că soția / fosta soție, respectiv mama copiilor nu a anunțat că bărbatul este de negăsit timp de un an de zile. Un mesaj găsit, însă, în telefonul mamei bărbatului dispărut, confirmă oarecum spusele fiului cel mare potrivit căruia s-ar fi intenționat anunțarea dispariției, dar rudele din partea tatălui s-ar fi opus.

Declarațiile contradictorii ale Anișoarei le-au ridicat, de asemenea, anchetatorilor multe semne de întrebare. Aceasta le-a spus rudelor și cunoștințelor soțul ar fi părăsit-o pentru altă femeie, că ar fi plecat la cursuri,  dar și că s-ar fi dus în străinătate, la muncă.

Ulterior, femeia a picat testul la detectorul de minciuni, fapt pus pe seama presiunii uriașe sub care se afla. Mai ales după ce în dosar a apărut declarația unui fost antrenor de șah al fiului cel mare - devenit între timp și campion național la sportul minții. Acesta susține că băiatul i s-ar fi confesat că fratele său mai mic și-ar fi atacat părintele cu un cuțit. Băiețelul de doar 12 ani ar fi intervenit să aplaneze astfel o ceartă între părinți. În urma acestui incident, tatăl l-ar fi dat pe copil afară din casă. Mai există însă și alte variante ale acestei povești.

Prietenul din Republica Moldova, o altă pistă

Legat de acel incident, Anișoara avea să spună ulterior că antrenorul ar fi răstălmăcit un alt episod, legat de o neînțelegere între frați, ca să se răzbune în acest mod pe sistarea antrenamentelor cu fiul ei cel mare.

O declarație a unei meditatoare la matematică a băieților, pare să fie în apărarea mamei. Anișoara i s-ar fi confesat deseori despre episoadele frumoase pe care le-a avut cu fostul soț, în perioada celor 25 de ani de căsnicie și cât de afectată este că a fost părăsită.

Un alt aspect menționat de către meditatoare a ridicat noi suspiciuni anchetatorilor – convorbirile interminabile pe care mama băieților le avea în acea perioadă cu un fost prieten, din Republica Moldova.

„... Stăm cu un criminal”  

La un an după ce Marian Claudiu Bălan nu a mai dat pe acasă, o rudă a mers la Poliție să-i declare dispariția, susținând că i s-a părut suspect faptul că nu a mai vorbit cu el direct, de luni bune și n-au comunicat în acest timp decât prin mesaje, iar de la familie știe doar că a plecat de acasă, fără alte detalii.

Într-unul dintre aceste mesaje, bărbatul i s-ar fi confesat mamei sale că este nevoit să stea ascuns din cauza unor încurcături cu o fată dintr-un bordel și cei care obțineau foloase de pe urma acesteia. În același mesaj, devenit între timp probă la dosar, s-a mai menționat că doar în acest mod vor comunica pe viitor, de teama faptului că telefoanele ar putea fi ascultate.

Mai există și alte probe cum ar fi o discuție obținută în urma monitorizării familiei, din care reiese că Anișoara își acuză fiul cel mare de agresivitate: „...Stăm cu un criminal... retardatule, vei vedea, bucură-te de ultimele tale luni! ...Ești de o agresivitate... ceva nemaiîntâlnit...”. Cunoscuții însă au remarcat că băiatul a devenit, în ultimii ani, extrem de religios.

Cei doi, mamă și fiu au făcut contestație la măsura prelungirii controlului judiciar, impusă în urma acuzațiilor de lovituri cauzatoare de moarte și profanare de cadavre: „În motivarea plângerii, petenta inculpată a arătat că (...) măsura prelungirii controlului judiciar a fost luată nejustificat și neproporțional (...) întrucât (...) nu reprezintă un pericol de a se sustrage de la urmărirea penală, s-a prezentat cu promptitudine la fiecare solicitare a organelor judiciare, a colaborat de fiecare dată...”. Tribunalul Vâlcea a respins zilele trecute cererile.

Pentru a-și dovedi nevinovăția, femeia a anunțat că este dispusă să ofere o recompensă de 10.000 de euro pentru orice informație care ar putea duce la găsirea profesorului dispărut.


Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite