Şase la sută din populaţia judeţului Vâlcea are certificat de încadrare în grad de handicap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit statisticilor, un procent de 6 % din populaţia judeţului Vâlcea primeşte indemnizaţie de handicap. Un sfert din totalul celor care au solicitat eliberarea certificatului de încadrare în grad de handicap suferă de o dizabilitate somatică, vizuală sau mentală.

Din cei peste 23 000 de vâlceni cu dizabilităţi, 21 132 sunt adulţi, iar 1993 sunt copii. Conform conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Vâlcea, 2 500 de vâlceni au un handicap fizic, peste 2000 de persoane au probleme vizuale, iar alte 2 820 de persoane suferă de un handicap somatic. De asemenea, peste 1 200 de vâlceni au probleme psihice, iar alte 1 700 de persoane au un handicap asociat.

 În ciuda numeroaselor sesizări cu privire la persoanele cu dizabilităţi „închipuite”, diagnosticul iniţial pus de un medic specialist a fost infirmat în foarte puţine cazuri atunci când bolnavii au fost chemaţi în faţa comisiei de reexaminare.  

„În ultima vreme a crescut numărul celor care au suferit un accident vascular sau care au demenţă. 6, 2 % din populaţia judeţului are în prezent certificat de handicap. Primim tot felul de sesizări cu privire la persoane cu dizabilităţi, dar, în general, acestea nu se confirmă”, precizează Nicolae Badea, directorul DGASPC Vâlcea. 

Pe categorii de vârstă, cei mai mulţi vâlceni cu certificat de handicap- 5 600 de persoane- au peste 55 de ani. 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!