Râmnicu Vâlcea: Reabilitare de un milion de euro la reţeaua de apă din Horezu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale au reuşit să schimbe vechile instalaţii ce nu făceau faţă consumului. Peste 4500 de locuitori din oraşul olarilor vor beneficia de noul sistem de alimentare cu apă. Banii investiţi au provenit din fonduri europene.

Locuitorii din Horezu au de luna aceasta apă non-stop la robinete. Autorităţile locale au reuşit reabilitarea vechii reţele de alimentare cu apă a oraşului folosind fonduri dintr-o finanţare externă a Uniunii Europene. „Proiectul este în valoare de 1,1 milioane de euro, 87% fiind fonduri europene nerambursabile, iar restul de 13% reprezentând contribuţia Consiliului Local", explică Ion Săvulescu, responsabilul de proiect din cadrul primăriei Horezu. Acesta afirmă că în acest moment reţeaua a fost modernizată pe aproximativ 19 kilometri şi s-a construit în prelungirea ei încă 8,5 kilometri de reţea nouă. „În prezent beneficiază de reabilitarea sistemului un număr de 4500 de locuitori din locuitori dar şi 140 de firme şi instituţii publice racordate la reţeaua de alimentare cu apă", mai explică specialistul din cadrul primăriei. Întreg proiectul va crea locuri de muncă pentru 31 de horezeni: 14 laboranţi chimişti şi 17 istalatori de apă şi canal care vor lucra la exploatarea şi întreţinerea sistemului.


Reţea veche de jumătate de secol


Reţeaua de alimentare cu apă a oraşului Horezu era veche de peste 50 de ani, iar până în 2008 autorităţile locale nu au reuşit să găsească o soluţie pentru reabilitarea acesteia. „Existau foarte multe probleme până la reabilitare deoarece vechiul sistem nu făcea faţă extinderii oraşului. Era o reţea subdimensionată cu foarte multe pierderi", aminteşte Ion Săvulescu. El mai afirmă că sistemul reabilitat are aceeaşi sursă de apă şi anume rezervorul din Romani, o zonă muntoasă, nealterată de activităţile omului.


Reţea extinsă în şase sate


Sistemul de alimentare cu apă de la Horezu a fost extins, prin intermediul fondurilor europene în şase sate alipite administrativ de oraşul olarilor ce nu beneficiau până acum de această utilitate. Astfel, pe lângă locuitorii de pe cele 13 străzi ale oraşului au apă la robinete şi cei din Romanii de Jos, Romanii de Sus, Râmeşti, Ifrimeşti, Tănăseşti şi Urşani.


Existau foarte multe probleme până la reabilitare deoarece vechiul sistem nu făcea faţă extinderii oraşului", Ion Săvulescu, specialist primăria Horezu

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG