Video FOTO VIDEO Staţiunea balneară inundată de ape. Localitatea e traversată de un important drum european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un drum european a fost inundat sâmbătă, 26 ianuarie, pentru a doua oară în cursul acestei săptămâni. Şoseaua traversează o staţiune balneară din România, motiv pentru care circulaţia în zonă se desfăşoară cu mare greutate sau pe o arteră ocolitoare.

GALERIE FOTO

În urma scurgerilor de pe versanţi, cauzate de precipitaţiile din ultimele zile şi zăpada topită, dar şi pentru că o porţiune din drumul naţional / european - DN 7 / E 81 se află sub nivelul Oltului, aflat în imediata vecinătate, şoseaua în staţiunea Călimăneşti - Căciulata, din judeţul Vâlcea, s-a inundat din nou sâmbătă după-amiaza, pentru a doua oară în această săptămână.

Acesta este motivul pentru care a fost solicitat din nou sprijinul pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, alături de voluntarii serviciului local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru evacuarea apei de pe carosabil. 

Traficul în zonă este îngreunat, dar nu blocat, circulându-se cu viteză redusă, după cum se vede şi în înregistrarea video alăturată. 

Reamintim că şi joi după-amiaza, 24 ianuarie staţiunea a fost inundată pe porţiunea de drum amintită, motiv pentru care a fost nevoie de 15 ore, până la primele ore ale dimineţii de vineri, ca să se poată scoate apa de pe carosabil. În aceste condiţii, mulţi au preferat varianta ocolitoare, pe şoseaua de centură de la Călimăneşti - Căciulata.

Bizar este că de câte ori sunt precipitaţii abundente, indiferent de sezon, inundaţiile în zona la care facem referire sunt la ordinea zilei.

Cum judeţul Vâlcea se află sub cod galben de inundaţii, este de aşteptat ca situaţia să se repete şi în zilele următoare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile