Video Cum s-a schimbat cel mai mare târg de ceramică din România. Imagini cu Cocoșul de Hurez de altădată și de azi VIDEO

O filmare care surprinde Târgul Ceramicii Populare Românești „Cocoșul de Hurez” în urmă cu mai bine de patru decenii demonstrează ce însemna acest eveniment pe timpuri, prin comparație cu cel de astăzi.

Vâlcea deține un centru de ceramică tradițională inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, motiv pentru care orașul Horezu este cunoscut drept Capitala Ceramicii Tradiționale Românești. O recunoaștere pe care nu a avut-o dintotdeauna, referindu-ne în mod special la ultima jumătate de secol de când găzduiește Târgul „Cocoșul de Hurez”.

Ceramica de Hurez a intrat în Patrimoniul Cultural Imaterial abia în 2012, deci de 11 ani încoace. Nici nu-i de mirare că singurul olar din țară care a primit titlul de „Tezaur Uman Viu” provine din acest centru de ceramică unic în România. 

Imaginile surprinse la acel târg de ceramică din 1979, postate pe contul de Facebook Muzeul Cineastului Amator, arată cum era manifestarea pe timpuri.

Am realizat însă un colaj cu filmarea (video) de atunci, căreia i-am adăugat pentru comparație, o alta de la ediția jubiliară de anul trecut, când târgul a omagiat cinci decenii de existență.

O comparație bazată pe faptul că zilele acestea, în perioada 2 - 4 iunie, se desfășoară la Horezu Vâlcea ediția cu numărul 51 a celui mai mare festival de ceramică populară. Mai multe detalii despre program aflați AICI.

Magia transformării lutului dezvăluită de aproximativ cinci decenii în același loc

Târgul ceramicii populare românești „Cocoșul de Hurez” se organizează de peste cinci decenii, la începutul fiecărei veri, în prima duminică din luna iunie.

Prima ediție s-a desfășurat în 1971 când organizatorii unei alte manifestări renumite – Festivalul de Folclor „Cântecele Oltului” - au adăugat, în programul sărbătorii cântecului, jocului și portului popular, magia transformării lutului în mâinile fermecate ale meșterilor olari.

Dar abia în 1974, locul pentru desfășurarea acestei componente, de sine stătătoare, a fost ales în vatra sa firească, în Parcul „Trei Stejari” din Horezu- unde se tot organizează de atunci, cu excepția perioadei pandemice, când s-a derulat online. 

Merită menționat faptul că „Cocoșul de Hurez” a pornit de la tradiția străvechilor Târguri de Moși. Doar că centrul din Vâlcea este unic în peisajul vetrelor ceramice din țară prin faptul că meșteșugul tradițional unic de aici a reprezentat la Horezu principala sursă de venit pentru cei care l-au practicat, unii dintre aceștia devenind legende, precum marile familii: Ogrezeanu, Vicșoreanu, Mischiu, Frigură, Popa, Iorga, Giubega etc. în care olăritul s-a predat de la o generație la alta.

Titanii unui meșteșug tradițional unic

De sute de ani, localnicii din satul care le-a preluat numele – Olari – se îndeletnicesc prin a da viață lutului sub tot felul de forme, folosind tehnici vechi de peste 2.000 de ani. La început, acestea avea doar rol funcțional în gospodărie: străchini, oale, farfurii, căni, tăvi, ulcioare, fiind apreciate de regi și prinți, pentru ca mai apoi să le completeze cu cele pur decorative, ori cu cele care au asigurat nevoi ecleziastice și chiar princiare.

Produsele marca Horezu sunt spectaculoase atât prin cromatică și elementele decorative - simbolurile tradiționale românești -, cât și prin finețea cu care meșteșugarii populari prelucrează lutul, fiecare obiect fiind unicat.

Și pentru că tot am pomenit despre numele legendare se cuvine să-l amintim pe Stelian Ogrezeanu cel care a devenit cunoscut datorită ceramicii smălțuite a țaglelor care împodobeau sălile și sobele de teracotă ale Palatului Brâncovenesc de la Hurezi, și care a promovat străchinile smălțuite și cocoșul în mijlocul talerului - emblematicul simbol al ceramicii de Hurez, recunoscut de UNESCO drept brand național cu faimă mondială. Iar Victor Vicșoreanu a inovat arta, motiv pentru care din artist amator a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Artiștilor Plastici, o recunoaștere în premieră și unică în acest peisaj al profesioniștilor.

Locul care a încremenit în timp, doar abordarea evenimentului s-a schimbat 

Sunt nume pe care le regăsim de altfel și în înregistrarea din 1979, dar și astăzi.

Filmarea comparativă demonstrează întrucâtva că locul de desfășurare a Târgului „Cocoșul de Hurez” - „Trei stejari” - pare să fi încremenit în timp.

Există însă mici diferențe, printre care faptul că denumirea participanților s-a schimbat între timp, la fel ca vestimentația vizitatorilor, specifică fiecărui secol / deceniu în parte. Ornamentația vaselor ceramice pare mai bogată pe vremuri și mai conservatoare în zilele noastre, și am mai remarcat și o discrepanță între modul în care se filma pe atunci și cel din zilele noastre.

Dacă pe vremuri regine erau ceramica și portul popular, acum, din păcate, se pune prea mult accent pe prezența oficialităților în cadrul acestui eveniment special, oficialități care cel puțin în filmarea de la finele deceniului șapte nici măcar nu aveau chip.

Tradiția merge mai departe

Ar mai fi de amintit faptul că la ediția jubiliară de anul trecut, comisiile care au jurizat evenimentul au fost alcătuite din aceiași membri prezenți și la prima ediție a festivalului, din urmă cu 50 de ani, ceea ce a făcut din Târgul „Cocoșul de Hurez 2022” un adevărat regal.

Cert este că, de decenii, ceramica de Horezu este nelipsită din protocolul întâlnirilor la nivel înalt, în semn de respect față de tradiția și meșteșugurile românești, dar și față de titanii lutului și implicit față de oaspeții țării noastre.

Ceramica de Horezu este unică și diferită, stilul său fiind atestat de peste trei secole.