Ce paşi trebuie să urmezi dacă vrei să adopţi un copil. Mituri despre adopţie demontate de un specialist

Adopţia este un proces complex, care poate dura însă cel mult un an atunci când există o potrivire între copil şi familie. Cea mai importantă etapă, atât pentru copil, cât şi pentru cuplul care doreşte să adopte, este „potrivirea teoretică şi practică”.

1. Evaluarea părinţilor în vederea obţinerii atestatului 

În cadrul primei etape, familia care doreşte să adopte un copil şi care a depus o solicitare în acest sens la sediul direcţiei de protecţia a copilului de pe raza judeţului unde domiciliază va fi supusă unei evaluări complexe, în vederea obţinerii unui document care atestă că este aptă să adopte. 

„Evaluarea trebuie să se finalizeze în maximum 120 de zile de când familia a depus cererea. Procesul de evaluare înseamnă evaluare socială, psihologică şi participarea la cursul pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte adoptiv. La sfârşitul perioadei de evaluare, asistentul social şi psihologul întocmesc un raport şi propun ca familia să primească sau nu atestatul. Dacă familia primeşte acest atestat, se precizează şi caracteristicile copilului pe care îl poate adopta, de la starea de sănătate, vârstă, etnie s.a.m.d. Familia care are o nemulţumire, care nu este de acord cu propunerile noastre, are posibilitatea să depună o contestaţie în termen de cinci zile lucrătoare de la comunicarea raportului final”, explică Roxana Stoican, asistent social în cadrul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Sociala şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Vâlcea. 

În cazul în care familia nu are obiecţii la raportul final de evaluare, se emite atestatul, care are o valabilitate de un an, se înregistrează în Registrul naţional de adopţii şi se trece la potrivirea teoretică.

2. Potrivirea teoretică şi practică este etapa premergătoare încredinţării în vederea adopţiei, prin care se selectează cea mai potrivită persoană sau familie pentru un copil faţă de care s-a instituit o măsură de protecţie specială. Potrivirea teoretică se iniţiază din oficiu pentru copiii aflaţi în evidenţa, prin identificarea şi selectarea din Registrul Naţional pentru adopţii a persoanelor sau familiilor atestate, care răspund în cea mai mare măsură nevoilor copiilor. Copilul şi familia adoptatoare se întâlnesc prima oară în timpul „potrivirii practice”. 

„Familia nu are voie să caute un copil pur şi simplu, să meargă în alte judeţe, unităţi medicale sau centre de plasament. Pentru fiecare copil adoptabil se emite o listă şi numai familiile din listă, pentru că răspund nevoilor acelui copil, sunt contactate şi sunt invitate să facă potrivirea. Copilul devine adoptabil dacă se consideră că este în interesul lui să devină adoptabil, pentru că adopţia nu este o măsură de protecţie, ci un drept care se garantează copiilor. Familia poate să se răzgândească şi să ceară retragerea atestatului, sau să nu dorească să facă potrivirea cu copilul X, de exemplu, dar în acest caz trebuie să indice motivele”, mai spune Roxana Stoian.

Copilul şi adoptatorii se întâlnesc prima oară în timpul „potrivirii practice”, care are loc de obicei într-un spaţiu neutru. După prima întâlnire, cuplul care doreşte să adopte are trei zile să se hotărască dacă doreşte să continue potrivirea. În cazul în care răspunsul este unul pozitiv, reprezentanţii DGASPC vor realiza un program de vizite. 

3. Încredinţarea în vederea adopţiei

Instanţa din localitatea în care domiciliază copilului este cea care dispune încredinţarea în vederea adopţiei pentru o perioadă de 90 de zile. La sfârşitul acestei perioade, reprezentanţii DGASPC întocmesc un referat cu privire la evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptatori, pe care-l comunică judecătorului.

4. Încuviinţarea adopţiei. Judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei se face cu citarea DGASPC în a cărei rază teritorială domiciliază copilul.

5. Monitorizarea postadopţie
 

Timp de doi ani din momentul încuviinţării adopţiei, asistentul social din cadrul direcţiei urmăreşte evoluţia copilului adoptat şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii adoptatori. 

Mituri despre adopţie:

1. Nu poţi adopta dacă eşti trecut de a doua tinereţe. FALS. Legea din România nu stipulează o limită de vârstă în cazul părinţilor adoptatori, ci doar faptul că între părinţi şi copil trebuie să fie o diferenţă de 18 ani.  

2. Nu poţi adopta dacă ai salariul minim pe economie. FALS. De asemenea, legiutorul nu face distincţie între părinţii cu foarte mulţi bani şi cei cu venituri modeste, astfel că milioanele din cont sau numărul de maşini  pe care le deţine o familie nu reprezintă un criteriu în vederea adopţiei. 
 

3. Adopţia, extrem de costisitoare. FALS. Familia care doreşte să adopte nu va plăti un leu funcţionarilor care se ocupă de dosarul său. Persoanele interesate să adopte un copil vor scoate bani din buzunar doar atunci când vor legaliza actele, la notar. 

Potrivit legii, nu pot adopta familiile sau persoanele care au avut condamnări pentru infracţiuni comise împotriva persoanei, pentru consum ilicit de droguri sau persoanele care au problemele psihice şi cei care în ultimele 12 luni nu au locuit continuu pe teritoriul României. De asemenea, nu pot depune o cerere în acest sens persoanele care au copii în sistemul de protecţie sau cau au fost decăzute din drepturile părinteşti.