Casă mistuită de flăcări în prima zi de Crăciun, în Vâlcea. Pompierii au găsit resturi „posibil umane”

0
Publicat:

O locuință din satul Sinești, județul Vâlcea, a ars aproape complet în prima zi de Crăciun. După stingerea incendiului, pompierii au descoperit printre resturile carbonizate „părţi, fragmente şi ţesuturi posibil umane”. Autoritățile spun că nu pot confirma, deocamdată, existența unei victime, însă vecinii susțin că în casă locuia o persoană în vârstă.

O locuință din satul Sinești, județul Vâlcea, a ars aproape complet FOTO: Vocea Vâlcii

Incendiul a izbucnit joi dimineață, în cătunul Zgubea Mică, o zonă izolată și greu accesibilă din localitatea Sinești, județul Vâlcea. Vecinii au fost cei care au sunat la 112 și au anunțat că în imobil ar putea locui un bătrân.

La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Stației de Pompieri Grădiștea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean, precum și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate.

Casa, distrusă aproape în totalitate

La sosirea pompierilor, locuința era deja arsă în proporție de aproximativ 80%, iar intervenția s-a concentrat, în primă fază, pe căutarea unei eventuale victime.

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din satul Zgubea Mică. Din primele informații primite, apelantul ne-a comunicat că este posibil să locuiască în casă o persoană în vârstă”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea, potrivit Jurnalul Olteniei.

Aceștia au precizat că „zona în care s-a produs evenimentul este izolată și greu accesibilă, astfel că echipajele operative au parcurs pedestru ultimele sute de metri. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că o casă bătrânească a ars în proporție de 80%. S-au început imediat operațiunile de căutare-salvare. Misiune în dinamică”.

Descoperiri îngrijorătoare printre dărâmături

După lichidarea incendiului, pompierii au găsit în zona afectată „părţi, fragmente şi ţesuturi, posibil umane”. Potrivit ISU Vâlcea, „nu se poate confirma o posibilă victimă surprinsă”, iar natura elementelor descoperite urmează să fie stabilită prin investigații de specialitate.

Analizele vor fi efectuate la Serviciul Județean de Medicină Legală Vâlcea, pentru a se stabili dacă este vorba despre resturi umane și dacă incendiul s-a soldat cu o victimă.

Imobilul a fost distrus aproape în totalitate, iar primele concluzii ale autorităților indică drept cauză probabilă jarul sau scânteile provenite de la sobă. Ancheta este în desfășurare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate