Un singur deţinut din Penitenciarul Ploieşti poate vota la alegerile de duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Penitenciarul Ploieşti. FOTO: arhivă Adevărul Ploieşti

Din cele 866 persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Ploieşti, doar  una îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea dreptului de vot.

În conformitate cu prevederile legale, persoanele private de libertate pot să-şi exercite dreptul  de  vot dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

- au vârsta de peste 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor;

- nu li s-a interzis acest drept (nu pot alege persoanele puse sub interdicţie şi persoanele lipsite de - drepturile electorale, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă);

- sunt cetăţeni români;

- au acte de identitate valabile;

- solicită în scris preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, prin intermediul administraţiei locului de deţinere, că doreşte să-şi exprime dreptul de vot

- au domiciliul stabil în raza teritorială a secţiei de votare unde se află locul de deţinere.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare