Scrisoarea emoţionantă a celui mai mare fan al Mădălinei Manole, la 5 ani de la moartea artistei: „Vreau să ştii că nu te-am uitat şi că mi-e dor!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălina şi Daniel. FOTO arhiva personală Daniel Gheorghe

Ca în fiecare an în preajma datei morţii Mădălinei Manole, pe 14 iulie, Daniel Gheorghe, un tânăr din Medgidia care i-a fost prieten artistei, lansează „către neant“ scrisori pentru Mădălina. „Fată dragă, nu am înţeles nicidecum de ce Dumnezeu te-a chemat atât de devreme la el. Însă vreau să ştii că nu te-am uitat, că mă gândesc la tine şi că mi-e dor“ i-a scris Daniel artistei

Pe 14 iulie 2015 se împlinesc cinci ani de la moartea Mădălinei Manole şi, ca de diecare dată în preajma acestei date, Daniel Gheorghe, foarte bun prieten al artistei şi cel mai înfocat fan al ei, se pregăteşte de pelerinajul la mormântul Mădălinei de la Ploieşti.

Nu înainte de a lansa „către neant“ o scrisoare către Mădălina Manole, despre care spunea, de Paşte, când a vizitat-o la Ploieşti, că „cu cât trece timpul cu atât se acutizează dorinţa să vobesc mai des şi mai mult cu ea“.

Scrisoare către MĂDĂLINA MANOLE…
„Shakespeare considera că «un prieten este cineva care te cunoaşte aşa cum eşti, înţelege ce ai fost, acceptă ce ai devenit şi, cu blândeţe, te lasă să creşti în continuare». Însă un prieten de acest fel nu se găseşte chiar pe toate drumurile. Un astfel de prieten e ceva rar şi extrem de valoros şi care, dacă ai norocul să-l câştigi, trebuie să ştii să-l păstrezi şi să-l preţuieşti!
Acum 5 ani am pierdut un astfel de prieten. A trecut pragul în lumea de dincolo, în lumea spiritelor, un loc probabil mai bun decât lumea noastră materială în care mereu alergăm dupa ceva şi-n care timpul acordat celor dragi – pentru a-i asculta, pentru a-i ajuta, pentru a le fi alături – e din ce în ce mai limitat. Îmi lipseşti mult!

Trec deseori pe la tine şi aştept să-ţi văd chipul, să-ţi aud VOCEA!
Mă simţeam privilegiat în prezenţa TA. Găseam întotdeauna la tine o vorbă înţeleaptă, un umăr pe care să plâng dacă aveam nevoie, o ureche care să mă asculte pur şi simplu sau cuvinte de încurajare.
Îţi plăceau în mod special muzica, florile şi OAMENII pentru care ţi-ai închinat toată viaţa!
Fată dragă, nu am înţeles nicidecum de ce Dumnezeu te-a chemat atât de devreme la el. Însă vreau să ştii că nu te-am uitat, că mă gândesc la tine şi că mi-e dor.
Mi-e dor de tine aşa cum te-am cunoscut: optimistă, zâmbitoare şi plină de viaţă.
Numele tău îmi va aminti întotdeauna de acea persoană care ştie să zâmbească şi dintr-o ploaie, mai mult, ştie să facă zâmbete şi în jurul ei.

Prietenia ta m-a marcat pe viaţă.

Rugămintea mea ar fi să nu încetezi să ne impresionezi şi să ne binedispui cu muzica ta, pe noi cei care te iubim. Aş vrea să mai spun atâtea, dar prefer ca atunci, când poate vei citi această scrisoare, să nu îţi umple sufletul de lacrimi!
De aici de pe pământ, voi trimite «scrisori imaginare» către neant ştiind că «acolo» există cineva care nu va rămâne nepăsător, şi gândul acesta mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde «marea de lacrimi»…“. 

Daniel Gheorghe a fost de Paşte la mormântul Mădăline Manole. FOTO Dana Mihai

Daniel va ajunge sâmbătă de la Medgidia la Ploieşti alături de alţi fani ai Mădălinei Manole. Vor veni să o comemoreze la cei cinci ani de la moarte, cu flori, fotografii şi gânduri frumoase.

Daniel a cunoscut-o pe Mădălina Manole pe când avea doar 12 ani, la Festivalul de la Mamaia. A însoţit-o, ani de zile, în concerte, turnee, la emisiuni şi filmări de videoclipuri. Pentru a nu fi uitată de oameni şi a deveni cunoscută şi generaţiilor mai tinere, Daniel spune că ar fi interesant ca la mormântul Mădălinei Manole să fie instalat un mini-tonomat cu melodiile cântăreţei.

Vă mai recomandăm

FOTO Fanii Mădălinei Manole au venit de Paşte la mormântul artistei din Ploieşti

FOTO Monument funerar pentru Mădălina Manole, la peste trei ani de la sinuciderea artistei. Mesajul emoţionant de la „Pui Mic şi Puiucu”. La peste trei ani de la moartea Mădălinei Manole, împliniţi pe 14 iulie, pe mormântul cu pământ şi iarbă al artistei, din Ploieşti, soţul acesteia, Petru Mircea, a ridicat un monument funerar, din marmură, pe care este scris şi un mesaj emoţionant.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta