Prins cu mâţa-n…sacoşă! Un hoţ din Ploieşti, depistat în timpul „serviciului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă i-a mers prima dată cu prădatul unei locuinţe, un bărbat din Ploieşti s-a gândit să repete isprava de a da spargerea la aceeaşi casă, situată pe strada Popa Farcaş. Cum locul şi bunurile lăsate în urmă, după prima încercare, îi erau cunoscute, omul s-a echipat cu două sacoşe şi a plecat la...lucru.

Doar că norocul nu l-a mai ajutat şi la a doua tentativă. Ploieşteanul a fost suprins de o patrulă de la Secţia 3, în timp ce îndesa de zor bunurile furate în cele două sacoşe. La vederea poliţiştilor, omul a aruncat „achiziţiile" şi s-a pus pe fugă, însă condiţia fizică nu l-a ajutat, fiind prins şi imobilizat imediat.  

Bunurile sustrase au fost recuperate integral şi predate părţii vătămate, suspectul fiind reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

El urmează a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
„Dacă nu are loc o dezescaladare între SUA și Rusia, războiul ne va bate la ușă”. Avertismentul sumbru al fostul premier bulgar
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Candidatul la șefia Guvernului de la Chișinău și-a completat echipa guvernamentală cu trei noi persoane. Cine sunt ele
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia