FOTO Primarul Ploieștiului a fost în control în școlile din oraș

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La grădinița nr.28 din Ploiești, construită în 2009, lucrurile stau foarte bine

Iulian Bădescu, primarul Ploieștiului, a vrut să se convingă personal de faptul că școlile din oraș sunt pregătite să primească, de luni, elevii în condiții bune.

Controlul s-a desfășurat la Colegiul Pedagogic „Jean Monnet", în Liceul de Artă „Carmen Sylva", unități de învățământ cu tradiție și blazon de apărat, dar și la grădinița nr.28, aproape nouă, astfel că nici deficiențele constatate nu au fost unele notabile.

Ba chiar condițiile din aceste școli și grădinițe sunt mult peste nivelul majorității unităților din oraș. Astfel, mobilierul este nou sau într-o condiție bună, iar curățenia este sclipitoare.

Grădinița nr.28, de exemplu, a fost dată în folosință în 2009, iar toate sălile de curs, toaletele și spațiile auxiliare sunt încă noi și reprezintă visul oricărui părinte.

Click pe imagini pentru o fotogalerie din școlile controlate

Situația este asemănătoare la Colegiul Pedagogic „Jean Monnet", una dintre școlile preferate de părinții cu bani din oraș. Aici, aproape fiecare clasă este altfel, personalizată, cu mobilier în stare foarte bună, termopane și jaluzele.

Mai modest s-au prezentat Liceul de Artă „Carmen Sylva". Chiar dacă are un aer aparte, datorită lucrărilor elevilor de la arte plastice, expuse peste tot, iar curățenia este pe final, mobilierul este același de câțiva ani, iar sălile sunt mici.

Cea mai stringentă problemă a școlii este o sală de sport. Un spațiu cu această destinație funcționează într-o clasă obișnuită, în care s-au montat câteva băncuțe și echipament sportiv. Deocamdată, sala are și rol de magazie pentru manualele școlare.  

Școlile controlate sunt pregătite de anul școlar, însă problemele nu sunt rezolvate peste tot. Noi sperăm ca până luni să fie gata toate lucrările de igienizare", a spus primarul Iulian Bădescu.

Doar două unități de învățământ din oraș încep anul școlar fără autorizație sanitară de funcționare: școala Rareș Vodă, aflată în reabilitate și unde, momentan, elevii nu vor învăța, până la finalizarea lucrărilor, estimată peste o lună, și grădinița nr.38 care nu a obținut avizul din cauza numărului foarte mare de copii. Administrația speră ca situația să se rezolve prin mutarea a două grupe la școlile din jur, pentru clasa 0.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare