Cum se îngrijeşte blana animalelor de casă. Este sau nu permis să tundem pisicile?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Când năpârlesc pisicile? Tot timpul anului, este răspunsul fără ezitare dat de medicii veterinari. Deşi proprietarilor de astfel de feline li se pare că pisicuţele pierd păr doar pe timpul verii, observaţia este total eronată.

Deşi piscile crescute în casă, numite pretenţios „pisici indoor”, şi care nu au acces în curte sau pe stradă ar trebui să nu-şi schimbe blana, ei bine corpul lor nu înţelege că în casă este tot timpul cald, iar animăluţul nu are nevoie de un cojoc gros în perioada iernii. Prin urmare, păr de pisică vom găsi tot timpul pe covor, pe mobilă sau pe hainele noastre, mai ales dacă suntem proprietarii unor feline cu rasă incertă, cunoscute de toată lumea drept „maidaneze”.

„În antichitate, până să fie domesticite, pisicile aveau nevoie să-şi schimbe blana în funcţe de sezon. Iarna aveau blana mai deasă, mai stufoasă pentru a le ţine de cald, iar vara, din contră, de o blană cât mai scurtă. Acum, chiar dacă stau la căldură tot timpul anului, corpul animalului nu poate înţelege asta, aşa că îşi continuă ciclul de năpârlire”, a precizat Dragoş Niţă, medic veterinar.

Aşadar, susţine dr. Niţă, dacă observăm că o pisică pierde fire de păr din blană şi pe timpul iernii, nu trebuie să ne alarmăm, este un proces firesc, natural. În cazul în care năpârilrea este abundentă şi însoţită de mâncărimi (pisica se scarpină des şi agresiv cu precădere în anumite zone), atunci trebuie consultat de urgenţă un medic veterinar pentru că există posibilitatea să fie vorba despre o boală de piele sau despre paraziţi.

Pisicile pot fi tunse?

Orice pisică poate fi tunsă, dar înainte să luaţi o asemenea decizie trebuie să ştiţi că o faceţi doar pentru ca dumneavoastră să vă fie bine, nu animalului. Blana are şi un rol senzorial, ajută pisica să se orienteze în spaţiu, nu are doar un rol de protecţie. Chiar dacă aveţi o pisică cu blană cu fir lung, care se încurcă în permanenţă, iar pe alocuri se transformă în câlţi, vina este tot a proprietarului. Pisicile, indiferent de tipul de blană, trebuie periate zilnic.

“Trebuie să le acordaţi măcar cinci minute pe zi din timpul dumneavoastră pisicilor pentru periere. Dacă le periaţi odată la două, trei zile, nu le ajutaţi prea mult. Pisica trebuie periată zilnic, câteva minute. Dacă are blana cu păr scurt, folosiţi o perie cu dinţii mici şi fini, dacă, din contră, aveţi o pisică cu blană stufoasă cu fir de păr lung puteţi folosi chiar şi perie pentru câini, cu dinţii lungi”, a explicat medicul Dragoş Niţă.

Respectând programul de igienă, veţi avea surpriza să nu mai găsiţi prin casă atât de mult păr, pentru că ceea ce adunaţi pe perie ar fi trebuit să cadă oricum şi fără ajutorul nostru.

Este adevărat, pisica este un animal curat, care îşi face singură igiena. Dar trebuie să ştiţi că toată blăniţa înghiţită trebuie regurgitată pentru că firul de păr nu se digeră.

“Nu toate pisicile pot regurgita, mai ales cele care trăiesc doar în casă. Acestea trebuie ajutate să facă asta, stimulate cu anumite medicamente special concepute pentru aşa ceva, recomandate de medicul veterinar. Pisicile care au acces afară se descurcă singure. Din când în când le veţi vedea mâncând iarbă. Pentru asta o fac ”, a mai spus medicul.

Tocmai pentru că pisica îşi îngrijeşte singură blăniţa, proprietarul trebuie să aibă grijă ca animăluţul să nu devină supraponderal. Printre alte necazuri provocate de grăsime, pisicuţele obeze nu mai sunt atât de flexibile şi nu vor mai putea ajunge cu limba în toate părţile corpului, iar blana lor, implicit igiena, vor avea de suferit.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”