Circulaţie blocată pe DN1 din cauza unor accidente petrecute la Nistoreşti şi Movila Vulpii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două accidente s-au petrecut pe DN1, în Prahova, luni dimineaţă FOTO Arhivă

Circulaţia rutieră este blocată, luni 4 aprile, pe DN1 la ieşire din Ploieşti spre Braşov din cauza unui accident petrecut în zona Movila Vulpii. Un alt accident a avut loc concomitent cu primul, tot pe DN1, în dreptul oraşului Breaza.

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în accidentul petrecut la Movila Vulpii sunt implicate două maşini în care se aflau opt persoane, dintre care patru copii. Toţi pasagerii aflaţi în autoturismele care s-au lovit în trafic sunt conşitenţi, anunţă sursa citată. La faţa locului au fost mobilizate 1 autospeciala de stingere, 1 descarcerare şi 1ambulanta SMURD, potrivit ISU Prahova. Traficul rutier în zona producerii accidentului este restricţionat pe sensul Bucureşti – Braşov.

Cel de-al doilea accident s-a produs tot pe DN1, dar în dreptul oraşului Breaza. Aici echipele de salvatori intervin pentru a acorda îngrijiri medicale unui şofer care s-a răsturnat cu maşina. Ciruclaţia nu este afectată în zonă, anunţă Poliţia Prahova, autoturismul aflându-se în afara părţii carosabile.

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort