Alarmă falsă în Ploiești: O femeie beată ar fi sunat la poliție pe motiv că este sechestrată. Cum au găsit-o aceștia

0
Publicat:

O femeie din Ploiești, în vârstă de 42 de ani, a sunat la poliție pe motiv că este sechestrată, după ce s-a îmbătat. Când polițiștii au ajuns însă, aceasta era singură în apartament.

O femeie din Ploiești s-a îmbătat și a cerut ajutor polițiștilor / FOTO: Arhivă

Poliţiştii Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti au fost sesizați de către polițiștii locali că în noaptea de 3 spre 4 octombrie, o femeie este sechestrată

„Din cercetări a reieşit că o femeie de 42 de ani, din municipiu, în timp ce se afla într-un apartament închiriat chiar de aceasta, ar fi solicitat sprijin cetăţenilor pentru eliberare întrucât a crezut ca este sechestrată. Ulterior, aceasta ar fi descuiat, din interior, uşa apartamentului în care se afla singură, unor poliţişti locali din municipiu”, informează Poliţia Prahova.

Potrivit surselor judiciare, femeia avea o alcoolemie de 0,73 la mie alcool pur în aerul expirat, iar episodul a fost provocat de amestecarea băuturii cu tratamentele pe care le lua pentru depresie.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”