Topul celor mai bizare plante din lume. Ce plantă are formă de falus şi miros de cadavru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amorphophallus Titanum este cea mai mare floare din lume FOTO: kew.org

La ora actuală, pe glob există aproximativ 400.000 de specii de plante. Câteva mii dintre acestea sunt cu adevărat bizare, având forme neobişnuite şi proprietăţi şi culori la fel de neaşteptate. Iată mai jos topul celor mai bizare plante din lume.

Hydrora Africana este o plantă cât se poate de neobişnuită şi care creşte în Africa de Sud. Este, de fapt, o plantă-parazit, care miroase foarte urat. Mirosul plantei are un scop bine definit: acela de a atrage polenizatorii săi naturali, precum şi gândaci sau cărăbuşi.

Amorphophallus Titanum este cea mai mare floare din lume şi este supranumită şi floarea-cadavru. Creşte în regiunile tropicale şi este adesea întâlnită în Brazilia şi în insula Sumatra din Indonezia. De câţiva ani, ea a fost aclimatizată şi în câteva ţări din Europa şi în special în Belgia. Aceasta este planta cu cea mai mare inflorescenţă neramificată din lume. Dimensiunile neobisnuit de mari şi aspectul bizar, asemănător unul falus, fac din această planta o adevarată atracţie pentru turiştii din toată lumea. Floarea plantei are un miros de cadavru. ”Floarea plantei are un miros de cadavre, ea este polenizată de insecte de cadavre (Silphidae) din familia Staphylinidae şi genurile Diamesus, Creophilus. Insectele atrase de miros vin ca să-şi depună ouale şi în acelaşi timp fac polenizarea. Larvele insectelor provenite din ouă, mor de foame”, precizează biologul Magdalena Mosoiu.

Dionaea Muscipula este o plantă carnivoră, cunoscută şi sub numele de Venus Flytrap. Cu o formă destul de bizară, această plantă se hrăneşte cu insecte. Viteza cu care se închide planta atunci când prinde o insectă este un semn al sănătăţii ei. Dacă se închide repede, înseamna că este sănătoasă, dacă are o închidere lenta, este semn că ceva nu îi prieşte. În mod normal, Venus Flytrap trăieşte în locuri lipsite de nitrogen, cum sunt mlaştinile.

Wolffia Angusta este cea mai mică plantă cu flori din lume. Trăieşte doar în apă şi nu are rădăcini. În lume există 38 de specii Wolffia, dintre care unele sunt considerate comestibile în Asia. Wolffia Angusta are la fel de multe proteine precum un bob de soia.

Ce plantă datează de pe vremea dinozaurilor

Cu un colorit plăcut, de bej şi roz, Lithops Julii este o altă plantă ciudată ce creşte, în general, în Africa de Sud, fiind, dupa cum îi spune şi denumirea, o plantă care trăieşte printre roci. Îi place căldura excesivă şi mediul uscat. Lithops Julii este o plantă cunoscuta şi sub denumirea de "piatra vie".

Welwitschia Mirabilis este o fosilă vie, o plantă bizară, extrem de veche, despre care se crede că datează încă de pe vremea dinozaurilor. Welwitschia Mirabilis creşte doar în zona deşertică a Namibiei şi este una dintre cele mai rezistente plante din lume. Welwitschia Mirabilis este o plantă singulară, care face parte dintr-un grup de plante ce au prosperat în urmă cu 140 de milioane de ani pe planeta noastră. Însă de-a lungul timpului toate rudele sale au dispărut. Planta creşte extrem de lent şi poate ajunge la o înălţime maximă de 1,5 metri, cu toate că majoritatea exemplarelor descoperite au mai puţin de un metru înălţime. După cum spune biologul Magdalena Mosoiu, ”Din moment ce precipitaţiile în acestă parte a lumii sunt extrem de puţine, planta absoarbe umezeala din ceaţa care se dezvoltă în mod regulat pe timpul nopţii, atunci când curenţii reci din nord se întâlnesc cu aerul cald al deşertului. Şi cum nimic nu e întâmplător, Welwitschia mirabilis oferă o sursă importantă de hrană pentru animale, precum oryx, zebră sau rinocerul negru.”

În general, nuferii nu sunt plante foarte mari, însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Victoria Amazonica. Acest nufăr bizar arată ca o piatră plutitoare, putând susţine o greutate de peste 100 de kilograme. Victoria Amazonica este cel mai mare nufăr plutitor descoperit vreodată. Numai rădăcinile au 8 metri lungime.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Firea recunoaște: „Un candidat unic pentru alegerile locale ar fi fost o variantă mai sigură”. Cum explică pasul în spate
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Fiica lui Brigitte Macron a vorbit despre „deteriorarea stării de sănătate” a mamei sale, care este hărțuită cibernetic
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?