Piteşti: Copiii orfani au primit familii temporare de sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele trei surori, intrând pe poarta casei provizorii (FOTO: RALUCA NICULA)

15 micuţi de la Centrul de Tip Familial Găvana din Piteşti îşi vor petrece Crăciunul şi Anul Nou în sânul unor familii provizorii. Trei  surori au fost luate acasă de o familie înstărită din comuna Oarja. Ele îşi vor petrece sărbătorile departe de cei doi fraţi, care au fost „adoptaţi” de o altă familie.

Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej de a sta în sânul familiei şi a te bucura de cei apropiaţi. Mult timp, 15 micuţi de la Centrul de Tip Familial (CTF) Găvana din Piteşti s-au rugat ca Moş Crăciun să le aducă părinţi cu suflet mare care să-i ia acasă de Crăciun şi Anul Nou. Visul li s-a împlinit, pentru că toţi şi-au găsit pe cineva cu care să petreacă aşa cum fac copiii mai norocoşi din familiile normale.

Despărţiţi de sărbători

În 2008, la acest centru au fost aduşi şi cei cinci fraţi Stanciu, din satul Geamăna, comuna Bradu: Florina (12 ani), Andrei (11), Georgiana (9), Eliza (8) şi Robert (6). Din cauză că familia lor naturală este una dezbinată şi un exemplu negativ pentru copii, fraţii au fost aduşi la orfelinat. În cadrul unei campanii de popularizare a adopţiilor temporare de sărbători, conducerea acestui centru a încercat să-i sensibilizeze pe argeşeni să facă o faptă bună.

„Credeam că dacă aceşti fraţi sunt aşa numeroşi, nu se va găsi cineva care să-i ia pe toţi acasă. Dar Dumnezeu e mare şi  s-a găsit până la urmă o soluţie pentru ei”, spune părintele Decebal Floroaica, directorul CTF Găvana.

În ultima săptămână, două familii s-au arătat interesate să ia aceşti copii acasă. În timp ce unii au vrut să ia cele trei fetiţe, alţii au vrut cei doi băieţei.

Cazate la vilă

Familia Bălae, din comuna Oarja, a venit la centrul din Găvana şi s-a interesat cum să ia acasă cele trei fete.După o scurtă anchetă socială de care au trecut cu brio, soţul fost poliţist şi soţia grefieră la Curtea de Apel au venit cu maşina personală să le ia pe Florina, Georgiana şi Eliza acasă.

Cele trei fete au plecat acasă la familia provizorie - Foto: Raluca Nicula

Vila impunătoare de la ţară a devenit în scurt timp locul prin care micuţele alergau în voie, îşi alegeau camerele şi admirau brăduţul de-abia împodobit.


Surorile, lângă brăduţul din noua casă. - Foto: Raluca Nicula

„Îmi place foarte mult aici, am mai fost luată de sărbători în alte părţi, dar parcă n-a fost aşa frumos. Îmi doresc să ne aducă moşul, mie şi surioarelor, păpuşi, dulciuri şi role”, spune Florina, cea mai mare dintre fetiţe.

„Nu ne pare rău că ne-am despărţit de fraţii noştri, pentru că ne întâlnim în ianuarie. Şi lor le e bine, şi nouă”, spune  Eliza.

„Mulţi se satură de mâncare şi băutură de sărbători şi uită adevăratul rost al Crăciunului, acela de a oferi şi a face bucurii. Am luat aceste fetiţe la noi să le facem fericite, va veni Moşul la ele, vom merge în orăşelul copiilor, duminică vom participa cu toţii la tăierea porcului”, spune Paula Bălae, mama „adoptivă”.

Nicoleta, fericită, în camera pe care şi-a ales-o. Foto: Raluca Nicula

Familia Bălae are doi copii: un băiat, Sergiu, de 20 de ani şi o fată Gabriela, în vârstă de 15 ani.

„Copiii ne pleacă de sărbători la munte şi rămâneam singuri. Aşa ne-a venit ideea la aceşti copii. Intenţionăm să păstrăm legătura cu fetiţele şi după 5 ianuarie, când vor pleca de la noi”, ne-a spus tatăl Ionel Bălae.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort