Filmări porno cu fetiţe de 5 ani şi adolescente, vândute unui german cu sute de euro minutul. Copilele erau rude apropiate ale infractorilor români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspecţii au fost duşi la audieri FOTO: DIICOT

Oficialii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Piteşti împreună cu poliţişti din cadrul B.C.C.O. Piteşti au efectuat marţi, 25 iunie, nouă percheziţii domiciliare în judeţele Argeş şi Dâmboviţa la locuinţele a şapte suspecţi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi pornografie infantilă.

Conform procurorilor DIICOT, suspecţii sunt acuzaţi că au obligat cinci minore (rude apropiate, cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani) la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice ori la alte forme de exploatare sexuală. Materialele video realizate cu minorele având un comportament sexual explicit au fost transmise unui cetăţean german în schimbul unor sume de bani, cuprinse între 200 şi 600 euro/minut audio sau video.

Totodată, trei dintre cei şapte suspecţi au recrutat, prin inducere în eroare, alte patru minore, cu vârste între 15 şi 17 ani, pe care le-au transportat în Germania pentru a fi exploatate sexual de acelaşi cetăţean german. Minorele, ce provin din familii dezorganizate sau cu o situaţie materială precară, au fost recrutate prin oferirea de sume de bani şi prin inducerea în eroare a părinţilor ori persoanelor în îngrijirea cărora se aflau în vederea obţinerii consimţământului acestora pentru ca minorele să poată părăsi teritoriul ţării.

Pentru soluţionarea cauzei, procurorii români au colaborat cu autorităţile judiciare din Germania, probele fiind administrate în baza unui Acord de constituire a unei echipe comune de anchetă, încheiat cu sprijinul Eurojust, unde a avut loc o reuniune de coordonare.

Faţă de cei şapte suspecţi au fost emise mandate de aducere în vederea audierii la sediul DIICOT Piteşti.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC