Cetăţean polonez, găsit mort în cabina unui autocamion parcat într-o comună din Argeș

0
0
Publicat:

Un cetăţean polonez a fost găsit mort, luni, în cabina unui autocamion parcat în comuna argeșeană Bascov. Polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești fac cercetări.

Cercetările sunt în curs de desfășurare. FOTO arhivă Poliția Română

„În cursul zilei de 29 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că într-o parcare amenajată de pe raza comunei Bascov, un bărbat a fost găsit decedat, în cabina unui autocamion” a precizat, luni, compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, care au luat primele măsuri, echipajele medicale constatând că bărbatul era mort.

„Cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, în cauză fiind întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”, a adaugat precizează IPJ Argeș.

O autopsie medico-legală va stabili cauza morții 

Identitatea bărbatului a fost stabilită în urma cercetărilor, acesta fiind un bărbat de 45 de ani, cetățean polonez.

„Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc, urmând ca pentru stabilirea cauzelor decesului să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale”, a mai explicat compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Mai multe pentru tine:
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”