Umilirea pacienţilor Covid, ţinuţi ore în şir în curtea spitalului. Prefectul Lazăr cere Corpul de control, iar Arsene, şeful CJ, stimulent financiar pentru manager

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia revoltătoare în care s-au aflat bolnavii a determinat reacţia prefectului, care a cerut demisiile preşedintelui CJ şi a managerului spitalului

Prefectul George Lazăr a solicitat ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, trimiterea Corpului de control din subordinea sa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, pentru a verifica cum este manageriată cea mai mare unitate sanitară din judeţ. 

Asta după ce presa a relatat şi prezentat imagini revoltătoare din seara de 5 octombrie, inclusiv mesajul disperat al unui pacient suspect Covid, despre cum bolnavii erau ţinuţi afară ore în şir, expuşi frigului, în curtea pitalului şi având la dispoziţie doar un scaun pe care aşteptat rezultatele testelor. 

„Este o bătaie de joc crasă la adresa nemţenilor. Revin în actualitate şi acele probleme despre care am vorbit în urmă cu câteva luni, privind hrana bolnavilor. La acel moment a fost dat un supliment de bani de la CJ pentru hrană, care s-a dorit a fi de 10 lei, dar preşedintele CJ a considerat că sunt suficienţi 5 lei. Recent, am primit fotografii de la oameni care sunt în prezent internaţi în Spitalul Judeţean şi vă spun că sunt lături ceea ce primeasc pacienţii drept hrană“, a declarat George Lazăr, prefectul de Neamţ. 

Miercuri după-amiază, într-o conferinţă de presă susţinută chiar în curtea unităţii sanitare, acesta a mai menţionat că a solicitat demisia lui Ionel Arsene, preşedintele CJ Neamţ şi a managerului spitalului, Silviu Verzea, afirmând că şi marţi seara, 6 octombrie, erau pacienţi care stăteau pe scaune în curte. 

A mai susţinut că situaţia de neconceput putea fi lesne rezolvată dacă s-ar fi cerut de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă montarea unor corturi prevăzute cu încălzire, pentru că există zece, dar conducerea spitalului nu a făcut nicio solicitare în acest sens. 

Prefectul l-a mai criticat pe managerul Verzea pentru că, în campania electorală, în loc să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor spitalului a apărut într-un clip publicitar, susţinându-l pe Ionel Arsene. Şi ca şi cum nu erau destule aspecte criticabile în toată această situaţie apărută la spitalul

din Piatra Neamţ, ieri a mai apărut unul.

„Stimulent financiar lunar persoanei numite în funcţia de manager interimar al Spitalului Judeţean“

Membrii Consiliului Judeţean au fost convocaţi astăzi, 8 octombrie, într-o şedinţă extraordinară, de îndată, ultima a actualului legislativ. Iar pe ordinea de zi, printre cele şapte proiecte de hotărâri se află şi una care prevede „acordarea unui stimulent financiar lunar persoanei numite în funcţia de manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ“. 

Ciudat proiect supus la vot, dar se pare că el are la bază un calcul simplu. Preşedintele Arsene are acum majoritatea în CJ Neamţ, dar acest lucru nu se va mai petrece în viitorul legislativ, chiar dacă a câştigat un nou mandat. 

Aşacum a mai relatat „Adevărul.ro“, luni, 5 octombrie 2020, mai mulţi pacienţi au stat ore în şir, în curtea spitalului din Piatra Neamţ, în frig, inclusiv după lăsarea întunericului, fără alimente sau ceva de hidratare. 

„Sunt suspect Covid şi sunt ţinut în curtea Spitalului Judeţean Neamţ sub cerul liber. Am un scaun. Şi un câine are o cuşcă. Eu nu am. Eu trebuie să stau sub cerul liber. Sunt 18 grade. Am ajuns la 17.10 la spitalul judeţean cu o salvare. La 17.30 mi s-au luat probe de sânge şi urină. Pe la ora 21 am făcut CT. Dar am fost adus tot afară. Este plin spitalul. Eu sunt norocos. Alţii sunt de mai bine de 10 ore. Da, afară. Afară pe un scaun. Să stai afară pe un scaun, sub cerul liber, fără mâncare sau un ceai cald, vi se pare medicină demnă de anul 2020? Nu suntem în război. Cineva putea monta un cort pentru cazuri ca şi mine, măcar să nu stăm sub cerul liber. Suntem oameni, nu animale“, aşa suna mesajul unui nemţean dus la spital cu salvarea. 

Rămâne de văzut ce va constata Corpul de control al Ministerului Sănătăţii în caz că va veni la spitalul din Piatra Neamţ, dacă vor fi demisii, dar certitudine este faptul că doar preşedintele CJ poate demite şi numi managerul unităţii sanitare care este în subordinea legislativului judeţean.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Focar de coronavirus la o faimoasă din mănăstire ctitorită de Iustin Pârvu. Cine s-a infectat

Meşterul Dorel a dat peste cap un oraş întreg. Oameni captivi în lifturi şi instituţii lăsate fără activitate

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat