Ţinut de poveste din România, din nou într-un top mondial. Care sunt atu-urile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prin pădurile Neamţului sunt în libertate peste 50 de exemplare FOTO Parcul Vânători

În Top 100 Destinaţii Sustenabile la nivel mondial, pentru al cincilea an consecutiv, a fost reinclus un loc de poveste - Ţinutul Zimbrului din Neamţ.

Singura zonă de ecoturism din România, care este inclusă şi-n 2021, pentru al cincilea an consecutiv, în Top 100 Destinaţii Sustenabile la nivel mondial este Ţinutul Zimbrului din Neamţ. Anunţul a fost făcut la începutul acestei luni, în cadrul manifestării Global Green Destinations Days fiind publicată lista nominalizaţilor. 

Arealul a făcut parte din destinaţiile incluse în Categoria natură şi ecoturism, datorită programului de eliberare a zimbrilor, iniţiat de Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ, o structură a RA Romsilva. Urmează ca în februarie şi martie 2022 să fie organizat un concurs on-line, pentru întocmirea unui clasament, ale cărui rezultate vor fi anunţate în cadrul Târgului de Turism de la Berlin.

La ediţia trecută, Ţinutul Zimbrulu s-a clasat pe locul doi, după o regiune din Turcia şi în faţa uneia din Chile. Anul acesta au fost nominalizate 160 de destinaţii din întreaga lume, care au fost evaluate de specialişti de nivel internaţional în domeniul turismului, iar cele o sută selectate vor prezentate ca exemple de bune practici. 

„În fiecare an, competiţia Top 100 Destinaţii Sustenabile colectează poveşti de turism durabil şi bune practici de la destinaţii din întreaga lume, pentru a fi o sursă de inspiraţie pentru profesionişti în turism, dar şi pentru călători. Categoriile avute în vedere anul acesta au fost cultură şi comunitate, localizarea

lanţului de aprovizionare al destinaţiei, mediu şi climă, resetarea şi relansarea turismului, natură şi ecoturism“, a declarat Viorela Chiper, managerul destinaţiei de ecoturism Ţinutul Zimbrului Neamţ. 

Zona este singura regiune în Europa unde zimbrul se întâlneşte în acelaşi timp în libertate (în păduri), semilibertate (un ţarc de aclimatizare unde sunt ţinuţi înainde de eliberare) şi captivitate (o grădină zoo). În aria protejată, primele exemplare au fost eliberate în anul 2012, iar acum sunt peste 50 care hălăduiesc prin codrii Neamţului. Succesul proiectului este evidenţiat de faptul că turma se înmulţeşte în libertate. 

„Revenirea la autentic, conexiunea cu natura şi colaborarea ne pot face viaţa mai uşoară“

Povestea destinaţiei ecoturistice a început în 2005, când Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ a înregistrat la OSIM mărcile Ţinutul Zimbrului şi Bison Land, prezentând pentru prima dată conceptul dezvoltării durabile a microregiunii. Apoi, în 2009, arealul a primit certificare europeană, prin includerea în reţeaua EDEN (European Destinations of Excellence). 

   

Certificarea includerii în top a fost făcută la începtul acestei luni. FOTO Ţinutul Zimbrului

În 2016 a devenit a patra destinaţie ecoturistică a României, iar în prezent recunoaşterea este mondială. De ani de zile, Asociaţia Ţinutul Zimbrului şi Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ

coordonează dezvoltarea şi promovarea destinaţiei, cooptând, pentru că altfel nu se poate, diverşi parteneri, între care autorităţi locale, unităţi de cazare, producători de produse tradiţionale, meşteri populari, şcoli, organizaţii, etc. 

„Cel puţin ultimul an ne-a demonstrat tuturor că revenirea la autentic, conexiunea cu natura şi colaborarea sunt aspecte care ne pot face viaţa mai uşoară. Acestea sunt principii după care ne ghidăm în dezvoltarea destinaţiei de ecoturism Ţinutul Zimbrului. Cu paşi mici, dar siguri, vom ajunge să fim o destinaţie verde aşa cum sunt cunoscutele destinaţii sustenabile la nivel mondial. (...) Sperăm ca uşor, uşor, tot mai mulţi actori din comunitatea locală să ni se alăture. Pentru că prin colaborare, rezultatele vin mai repede şi sunt mai vizibile“, este de părere managerul Viorela Chiper. 

Iar în prezent, Bison Land reprezintă România în lume, alături de destinaţii turistice verzi extrem de cunoscute precum Parcul Yellowstone (USA), Insulele Skyros şi Sifnos (Grecia), Regiunea Paphos (Cipru), Regiunea Scania (Malmo, Suedia), insula Gozo (Malta), Alberta SouthWest Crown of the Continent (Alberta - Sud Vestul Coroanei Continentului, Canada), Insulele Azore (Portugalia), Transylvania County - North Carolina (Ţinutul Transylvania, SUA) etc. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Horaţiu Mălăele, tulburător mesaj la moartea unui mare actor: „Sub aparenţa unui războinic înfricoşător din nord, trăia un copil blând, sensibil şi tandru“

Un român s-a legat în lanţuri la Curtea de Casaţie din Roma: „Avocaţii, nişte trântori, mai urmează să mă împuşte“ VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile