Sală de jocuri incendiată de un tânăr drogat. Sentinţa aplicată de judecătorii din Neamţ
0O sală de jocuri a fost incendiată de un tânăr drogat, sentinţa aplicată de judecătorii din Neamţ fiind una cu suspendare. Acuzatul a fost obligat să plătească daune consistente proprietarilor barului din Piatra Neamţ, flăcările distrugând aparate de joc şi plasme.
Fapta incriminată, distrugere, a avut loc în urmă cu aproape şase ani, în septembrie 2018, iar condamnarea în cazul nemţeanului în vârstă de 27 de ani, de loc din comuna Mărgineni, a fost pronunţată spre finalul lunii februarie 2023, de către magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ.
În timpul cercetării penale, suspectul a avut o poziţie procesuală nesinceră, încercând să se disculpe. Nu a negat că din cauza lui a ars sala de jocuri în care era amenajat şi un bar, precizând că a fost doar o întâmplare nefericită, însă expertizele au demonstrat că a fost o acţiune intenţionată.
Pentruinfracţiunea comisă, judecătorii au aplicat o condamnare de 3 ani de detenţie, dar cu suspendare sub supraveghere. În ceea ce priveşte despăgubirile, a fost obligat să achite administratorului localului daune materiale de 122.254 lei şi morale de 20.000 de lei. Cu tot cheltuielile judiciare, suma datorată se apropie de 150.000 de lei.
În seara zilei de 22 septembrie 2022, nemţeanul, care era însoţit de un amic, a poposit la un bar din apropierea gării din Piatra Neamţ. La un moment dat a plecat la baie, iar în scurt timp după ieşirea şi plecarea acestuia, barmaniţa a sesizat miros de fum, localul fiind apoi cuprins de flăcări.
Ancheta declanşată a dus la identificarea suspectului, dar acesta susţinut că a aruncat o ţigară aprinsă pe geamul de la toaleta săliide jocuri şi că de aici s-au iscat flăcările. Susţinerile acestuia au fost infirmate de expertiza specialiştilor de la ISU Neamţ, care a certificat o acţiune intenţionată:
„În urma incendiului a ars acoperişul clădirii şi s-au degradat bunurile amplasate în interioru (tavanul din rigips pe aproximativ 170 mp, instalaţia electrică, 3 aparate electronice de noroc, aparatul de aer condiţionat, 5 TV tip plasmă, o parte din mărfuri, elemente de mobilier), fiind salvată magazia cu mărfuri şi terasa cu lăzile frigorifice“.
Cercetările au mai stabilit că autorul avea la el un recipient în care era o substanţă inflamabilă, pe care a turnat-o în baie, provocând intenţionat incendiul. Inculpatul a mai susţinut că, în timp ce se afla în toaletă, şi-a aprins o ţigară, iar după câteva fumuri a aruncat chiştocul nestins, pe geam, ulterior aprinzând o altă ţigară, care conţinea substanţe etnobotanice.