Profu' de sport, agresor sexual al elevelor cărora le preda. Cum acţiona individul cu apucături perverse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadrul didactic a fost arestat preventiv FOTO Adevărul.ro

Un profesor de sport cu apucături perverse, care preda la mai multe şcoli, a gresat sexual mai multe eleve şi este cercetat penal de anchetatori

Judecătoria Piatra Neamţ a decis arestarea preventivă a unui profesor de sport, pe o perioadă de 30 de zile, decizia fiind pronunţată astăzi, 5 iulie 2021. A fost admisă propunerea poliţiştilor şi procurorilor, care l-au acuzat pe cadrul didactic în vârstă de 28 de ani de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală. 

Din ancheta efectuată, a rezultat că cel în cauză a avut un comportament deviant faţă de mai multe eleve de la clasele unde preda, faptele petrecându-se timp de mai multe luni. El era încadreat ca suplinitor şi avea ore la Şcoala Gimnazială din comele Rediu şi Podoleni, dar şi la Liceul Gheorghe Ruset Roznovanu, din oraşul Roznov. 

Victimele acestuia sunt minore cu vârste între 7 şi 12 ani. Cercetările au demarat pe data de 25 iunie a acestui an. Părinţii unei fete de 11 ani, elevă în clasa a IV-a la unitatea din Rediu, au sesizat conducerea şcolii şi apoi organele de cercetare penală, după ce au descoperit în telefonul fiicei mesaje cu tentă sexuală de la profesorul de sport. 

Odată demarate investegaţiile, acestea aveau să arate că minora nu era singura victimă a cadrului didactic. Acesta a transmis pe o reţea de socializare mai multe mesaje cu caracter obscen, altor eleve făcându-le avansuri sexuale directe, se pare „pipăindu-le“. 

„Un bărbat de 28 ani, din oraşul Roznov, ar fi transmis prin intermediul unei reţele de socializare unor minore, mai multe mesaje cu conotaţii sexuale. Totodată, persoana în cauză, în calitate de profesor de educaţie fizică şi sport, la o unitate şcolară din judeţul Neamţ, ar fi manifestat un comportament neadecvat cu tentă sexuală, faţă de mai multe minore, eleve la unitatea de învăţământ unde acesta era încadrat“, a transmis Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. 

Despre ancheta în cazul cadrului didactic, conducerea Inspectoratului Şcolar Neamţ a fost anunţată la demararea cercetărilor, pe data de 25 iunie. inspectorul general Mihai Obreja afirmând că a înştiinţat, conform uzanţelor şi Ministerul Educaţiei. Profesorul a fost deja pus în discuţia unei comisii de disciplină, urmând să fie îndepărtat din sistem, prin desfacerea contractului de muncă. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Cine este românul pe cale de a fi extrădat în Ungaria. A fost condamnat după ce a încercat să asasineze un interlop celebru

Jaful din codrii României. Pe cine „trage“ după el un şef de ocol silvic arestat pentru corupţie

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Tragedia din clinica din Sectorul 3 putea fi evitată? Ultimele minute din viața fetiței de doi ani, decedată pe scaunul stomatologului după o anestezie intravenoasă. Ce s-a întâmplat mai exact
Marele dictator, un frustrat prost dotat în pantaloni? MICUL secret stânjenitor din viața intimă a lui Hitler
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%