Prima ninsoare pe Ceahlău, aşteptată în weekend. Turiştii trebuie să se echipeze de iarnă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turiştii care ajung în acest weekend pe Ceahlău sunt sfătuiţi să se echipeze de iarnă (foto arhivă)

Meteorologii anunţă o răcire accentuată a vremii, cu ploi şi intensificări de vânt, începând de sâmbătă. La altitudini mai mari de 1.800 de metri, precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Meteorologii au emis o avertizare de răcire accentuată a vremii, începând de sâmbătă, 8 octombrie. Valorile termice se vor situa sub normele climatologice în întreaga ţară, iar cele mai scăzute temperaturi vor fi înregistrate duminică, 9 octombrie.

Vântul va prezenta intensificări de până la 65 de kilometri / oră şi va ploua pe arii extinse. La altitudini mai mari de 1.800 de metri precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va sufla tare.