Poliţiştii de la Rutieră care luau şpagă muţeşte. Mita se plasa într-o carte despre Sfântul Iov, aflată în torpedoul maşinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la Rutiera din Piatra Neamţ aveau un sistem bine pus la punct pentru a lua mita de la şoferii contravenienţi fără să dea de bănuit.

Cei 14 poliţişti de la Birourile Rutier şi Ordine Publică din cadrul Poliţiei Piatra Neamţ au dezvoltat un sistem de colectare a mitei ingenios de la şoferii contravenienţi. Cel puţin aşa reise din referatul procurorilor DNA – Serviciul Teritorial Bacău întocmit în dosarul penal care a cutremurat din temelii Poliţia Municipiului Piatra Neamţ.

Primul act oficial care vorbea de obişnuinţa poliţiştilor de a lua şpagă la drumul mare a fost făcut la începutul acestui an. Pe 20 ianuarie 2016, Direcţia Generală Anticorupţie Neamţ a sesizat că şoferii opriţi în trafic pe DN15, la ieşirea din Piatra Neamţ spre Bacău au preocupări ilicite, fiind indicaţi ca posibili autori şase agenţi de poliţie. Pe 16 august, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea DNA – Serviciul Teritorial Bacău sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, iar de aici procurorii anticorupţie au intrat pe fir şi au continuat ancheta.

În urma cercetărilor, a reieşit că cei 14 poliţiţi de la Rutieră şi Ordine Publică au luat mită de la şoferi de 115 ori numai pe parcursul a 25 de misiuni executate în perioada 22 aprilie – 18 mai 2016, sumele fiind cuprinse între 50 şi 400 de lei. Banii însemnau contribuţia şoferilor prinşi depăşind viteza legală, sau comiţînd alte contravenţii, pentru ca agenţii de la Circulaţie să închidă ochii, sau să diminueze sancţiunile la limita minimă.

La percheziţia maşinii cu aparatură radar cu care lucrau echipajele, procurorii au avut o surpriză, descoperind o carte cu conţinut religios, în care poliţiştii colectau şpaga.

„..în torpedoul acesteia a fost identificată şi ridicată o carte cu conţinut religios având titlul <Sfântul Iov din Uglea, fiu al Maramureşului (1902-1985), Viaţa, Minunile şi Acatistul>, carte ce corespunde cu aceea în care lucrătorii de poliţie rutieră introduceau sumele de bani primite cu titlu de mită“, se arată în referatul DNA Bacău.

Procurorii anticorupţie au concluzionat că între lucrătorii de poliţie care făceau parte din echipajele de control în trafic a existat „o unitate de voinţă, acţiunile acestora fiind premeditate şi dirijate în sensul obţinerii unor foloase necuvenite“. Din documentul citat, reiese că poliţiştii se fereau să vorbească atunci când luau şpaga, bănuind că pot fi ascultaţi, drept pentru care foloseau un anumit limbaj al semnelor.

„Lucrătorii de poliţie suspicionau posibilitatea de a fi interceptaţi audio şi în multe cazuri luarea sumelor de bani cu titlu de mită se realiza doar prin semne, astfel că în timp ce primeau sumele de bani necuvenite - discuţiile acestora privind constatările şi sancţiunile nu aveau corespondent în imagini“.

La cererea procurorilor DNA, magistraţii Curţii de Apel Bacău i-au trimis în arest pentru 30 de zile pe comisarul şef Andronic Viorel (ex-şef al Biroului Rutier) şi pe agenţii Greaca Marius Laurenţiu, Ciolpan Iulian, Neamţu Constantin, Covasan Dragomir, Miziligeanu Bogdan Eugen şi Berbec Ionuţ Alexandru. În acelaşi dosar, alţi şapte agenţi de la Rutieră şi Ordine Publică sunt sub contriol judiciar pentru 60 de zile.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile