Piatra Neamţ: Edilii oraşului interpelaţi în proiectul cafenelei din parc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Pricope, iniţiatorul petiţiei on-line pentru împiedicarea construcţiei din centrul urbei, s-a adresat consilierilor înainte de vot.

Tânărul a încercat să-i convingă pe aleşii oraşului că proiectul de înfiinţare a unei clădiri lângă zidul istoric al Curţii Domneşti nu este oportun. Vasile Pricope a intrat într-un dialog aprins cu primarul Gheorghe Ştefan, pe tema proiectului care prevede construirea în parc a unei clădiri în care să funcţioneze o cafenea, un punct de informare publică şi o toaletă publică.

Barul din parc revine pe masa consilierilor

Edilii insistă pentru o cafenea în parc, dar renunţă la asocierea cu Authentic Pub

„Avem nevoie de un loc în care să ieşim să ne plimbăm, iar dumneavoastră vreţi să construiţi în singurul parc din oraş. Am depus o listă cu peste 1300 de semnături la primărie din partea cetăţenilor care nu sunt de acord cu distrugerea parcului", a spus iniţiatorul petiţiei online.

Argumentele nu i-au convins însă nici pe primarul Gheorghe Ştefan şi nici pe majoritatea consilierilor.

„Sunt «n» proiecte făcute de noi pentru care am avut iniţial opinii contra, susţinute chiar de procurori şi de judecători. După ce vedeau cum se finalizau, îşi schimbau părerea şi recunoşteau că au greşit. Aşa e lumea, e reticentă la nou", a replicat primarul Ştefan.

Cu şase voturi împotrivă, consilierii au aprobat trecerea suprafeţei de 318 mp din domeniul public în domeniul privat şi concesionarea terenului prin licitaţie, în vederea construirii unui corp de clădire cu funcţiunile de cafenea-ceainărie, punct de informare turistică şi toaletă publică.

 „Petiţionarii au semnat pentru că le-aţi spus că noi vrem să distrugem parcul, ceea ce nu este adevărat. Ca exemplu, şi eu aş semna dacă aţi face o petiţie împotriva distrugerii Turnului lui Ştefan cel Mare. În cadrul proiectului european de reabilitare a Centrului istoric care cuprinde şi parcul noi vrem să modernizăm zona, nu să o distrugem", a spus la final city managerul Bogdan Puşcaşu.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid