Petreceri de Revelion, interzise de pompieri. Două pensiuni din Neamţ au fost închise de ISU

0
Publicat:

Cu doar câteva zile înainte de trecerea în Noul An, două petreceri de Revelion nu vor mai avea loc în judeţul Neamţ. Activitatea de la două pensiuni a fost sistată, cadrele ISU descoperind nereguli.

Lipsa autorizației de securitate la incendii a provocat tragedii FOTO Arhiva Adevărul

„În fiecare an, în decembrie, pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, inspectorii de prevenire execută acţiuni de îndrumare şi control la unităţi de alimentaţie publică care organizează petreceri de Revelion pentru identificarea şi înlăturarea potenţialelor cauze generatoare de situaţii de urgenţă“, a declarat căpitan Irina Popa.

Controalele au fost efectuate pe 29 decembrie 2023, la firme din comunele Borleşti şi Zăneşti din Neamț. Pe lângă interzicerea funcţionării, ofiţerii de la compartimentul de prevenire au dispus şi amenzi consistente, de câte 30.000 de lei, pentru abateri grave legate de securitatea la incendiu, plus sigilarea spaţiilor, până la obţinerea certificării.

ISU Neamţ a mai transmis că oprirea funcţionării sau utilizării construcţiilor este aplicabilă doar pentru cele din categoriile comerţ, cultură sau turism, conform HGR 915/2015: „Lipsa unei autorizaţii de securitate la incendiu nu conduce automat la oprirea funcţionării, ci doar în cazul încălcării grave a cerinţei de securitate, conform criteriilor stabilite în acelaşi regulament“.

În 2023, după tragedii petrecute prin ţară în anii trecuți, inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă au fost obligate să efectueze controale periodice la diverse instituţii publice. Între ele sunt şi unităţi sanitare, iar concluziile nu sunt prea îmbucurătoare în ceea ce priveşte siguranţa pacienţilor şi a personalului medical - din lipsă de fonduri.

Prin spitalele din Neamţ, principalele abateri sunt neîntreţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor de detectare, semnalizare şi avertizare la incendiu, hidranţi care nu funcţionează permanent, improvizaţii şi defecţiuni la instalaţiile electrice, circuite suprasolicitate din cauza numărului mare de consumatori etc.

Altă deficienţă constă în inexistenţa unor sisteme eficiente de alarmare acustică pentru evacuarea pacienţilor şi a personalului la fiecare construcţie, secţie sau nivel. Se mai adaugă faptul că instalaţiile nu sunt verificate periodic de firme specializate, tablourile electrice sunt uzate, iar siguranţele electrice sunt nestandardizate, decalibrate sau supradimensionate.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani