Neamţ: Rareş George Samson - Golgheterul care le face zile amare portarilor (PORTRET)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rareş George Samson

Juniorul de la Ceahlăul s-a afirmat după turneul internaţional de fotbal pe care echipa sa l-a câştigat la Barcelona.

Rareş Samson a început să practice fotbalul din clasa a II-a, la Clubul Petrotub Roman. „Primele antrenamente le-am făcut cu profesorii Gabriel Ţapu şi Iosif  Susanu, foşti jucători de fotbal la echipa Laminorul“, îşi aminteşte băiatul. În primul an a fost mijlocaş stânga, iar în sezonul următor a ajuns vârf de atac în echipa de juniori a clubului romaşcan. Anul acesta a fost unul de cotitură pentru Rareş, care în vară s-a transferat la echipa din Piatra Neamţ pregătită de profesorul
Gheorghe Bulacu.

Transferul la Ceahlăul, pasul spre afirmare
„În urmă cu doi ani, am jucat la Roman un meci împotriva echipei din Piatra Neamţ pe care am învins-o cu 5-4 şi eu am dat trei goluri. Atunci am fost remarcat de domnul profesor Bulacu şi am avut şi o ofertă de a veni la echipa juniorilor de la Ceahlăul. Am venit aici în luna iulie,  iar adaptarea a fost destul de uşoară ţinând cont că îi ştiam pe cei mai mulţi dintre colegi de la meciurile directe“, mai spune puştiul.

Golgheter în Spania cu 11 goluri marcate
Rareş Samson a confirmat asta zilele trecute, când grupa formată din jucători sub 15 ani, ACS Ceahlăul 05, a câştigat turneul internaţional  desfăşurat în Pineda del Mar, lângă Barcelona, dotat cu trofeul Malgratense. Rareş a avut o evoluţie remarcabilă, înscriind 11 goluri. A câştigat titul de golgheter al turneului, cu jumătate din numărul total de goluri marcate de echipa sa. „După prima zi când am câştigat două meciuri cu 7-0 şi 5-1, aveam deja 4 goluri marcate. Mai greu a fost în semifinale când am remizat şi a fost nevoie de lovituri de departajare ca să ajungem să jucăm finala“, povesteşte adolescentul.

Profil
Născut. 23 august 1996, Roman.
Studii. Elev în clasa a VIII-a la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamţ.
Familie. Are o soră.

Întrebări şi răspunsuri
Care sunt planurile tale  la echipa din Piatra Neamţ?
Vreau ca împreună cu ceilalţi colegi din echipă să ne clasăm pe locul I la finalul campionatului şi să ne calificăm pentru etapa zonală. De acolo o să facem tot posibilul să mergem la turneul final al echipelor Under 15. Nu va fi uşor pentru că, după ce am câştigat turneul de la Barcelona, toţi vor încerca să ne învingă.
Cum crezi că va evolua cariera ta de fotbalist?
Mi-am propus să ajung să evoluez pentru echipa mare a FC Ceahlăul şi sper ca atunci formaţia să joace în prima Ligă. Apoi sper să am ocazia să joc în străinătate, în Spania sau Anglia. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor