Neamţ: Cheile Bicazului ar putea fi iluminate şi noaptea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comerţul în Chei s-ar putea realiza şi pe timp de noapte

Şefii judeţului Neamţ au în plan să ceară fonduri pentru proiect primului ministru care va conduce miercuri şedinţa de Guvern la Iaşi

Conducerea CJ Neamţ a lansat proiectul pentru introducerea reţelei electrice în Cheile Bicazului încă din vara anului trecut, însă investiţia nu poate fi suportată doar din bugetul judeţului. O astfel de iniţiativă ar putea prelungi programul comercianţilor de produse artizanale şi ar valorifica mai mult potenţialul turistic al zonei.  

„Vom fi miercuri la Iaşi şi îi vom solicita premierului Emil Boc alocarea de fonduri pentru introducerea iluminatului public în Cheile Bicazului. De asemenea, vom cere alocarea unor sume pentru refacerea drumului axial Durău-Izvorul Muntelui", a spus astăzi Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.  

Şeful CJ Neamţ mai spune că la întâlnirea de miercuri cu primul ministru va aduce în discuţie şi trecerea unor drumuri forestiere în proprietatea comunelor, în vederea reabilitării lor. Pentru aceasta vor trebui modificate însă anumite prevederi din Codul Silvic.   

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie