Munţii Cozla şi Pietricica ecologizaţi în cadrul proiectului "Let’s do it România"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru cel mai mare proiect de implicare socială din ţară vor fi mobilizaţi pe 24 septembrie peste 500.000 de voluntari. Anul trecut,  peste 600 de pietreni au colectat peste 1000 de saci cu deşeuri din apropierea oraşului Piatra Neamţ.

Pentru ediţia programată să se desfăşoare sâmbătă, 24 septembrie, autorităţile locale au încheiat un acord de  parteneriat cu Asociatia „People to People Romania".

În cadrul acţiunii din 2010 s-au mobilizat peste 600 de pietreni, care au făcut curăţenie pe malul râului Bistriţa, zona ştrandului, masivul Cârlomanul, zona Borzoghean, malaul pârâului Cuiejdi, zonele Văleni şi Cut.

 „În acest an, pe lângă zonele vizate la ediţia anterioară se vor ecologiza şi zonele de pe masivul Cozla şi Pietricica. Societatea Salubritas va pune la dispoziţia voluntarilor mănuşi şi saci de gunoi", se arată într-un comunicat al Primăriei Piatra Neamţ.

Statisticile evenimentului de anul trecut arată faptul că peste 200.000 de voluntari au participat la curăţenia de pe 25 septembrie 2010, din toate cele 41 de judeţe ale ţării. Atunci s-au strâns peste 550.000 de saci de deşeuri.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG