Funcţionare reţinute pentru luare şi dare de mită. Acuzaţii de corupţie la Prefectură şi la o primărie din Neamț

0
Publicat:

Procurorii din cadrul Parchetului Neamţ, împreună cu poliţiştii de la Serviciul Judeţean Anticorupţie, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează obţinerea ilegală a unor terenuri.

Sediul Prefecturii și Consiliului Județean Neamț FOTO Facebook

În acest caz, în seara zilei de 12 martie 2024, anchetatorii au dispus reţinerea, timp de 24 de ore, a trei femei, una dintre ele fiind pusă apoi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Astăzi, a fost reţinut şi un bărbat, care este bănuit de implicare în speţa ce vizează emiterea unui titlu de proprietate pentru suprafeţe de teren.

Una dintre funcţionarele puse sub acuzare de către procurori este Victoria Ionescu, care lucrează în cadrul Prefecturii Neamţ la Serviciul Controlul Legalităţii Actelor Contencios Administrativ şi Procese Electorale - Compartiment Fond Funciar, iar cealaltă Catinca Istrate, membră a Comisiei locale de fond funciar din cadrul Primăriei Dumbrava Roşie.

„În perioada octombrie 2023 - ianuarie 2024, inculpata I.V. (...), a pretins suma de 10.000 de lei de la suspectul H.N., după care a primit 1.500 de lei de la acelaşi suspect, în legătură cu o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri depusă la Primăria comunei Dumbrava Roşie“, se arată într-un comunicat al Parchetului Neamţ.

Cercetările au mai arătat că, pe 4 ianuarie 2024, angajata de la primărie a primit 1.000 lei de la o femeie (aceasta este pusă în control judiciar), tot în legătură cu procurarea actului pentru suprafeţe. Astăzi, 13 martie, un bărbat a fost şi el reţinut, fiind acuzat că a determinat o altă persoană sa dea mită angajatei de la prefectură.

În această seară, urma ca cele două funcţionare să fie prezentate unei instanţe de la Tribunalul Neamţ, achetatorii cerând arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate. Cel mai probabil, procurorii vor solicita mâine, 14 martie, ca şi cea de a treia persoană reţinută în acest dosar să fie privată de libertate.

„Instituţia Prefectului judeţul Neamţ acordă o importanţă deosebită menţinerii unui climat de integritate, prin instruirea periodică a functionarilor publici pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de corupţie, astfel încât să fie eliminate orice suspiciuni sau vulnerabilităţi de natură să aducă prejudicii imaginii instituţiei“, a declarat prefectul Adrian Niţă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani