Droguri din Germania pentru piaţa consumatorilor din Neamţ. Ce s-a descoperit în timpul unui flagrant

0
Publicat:

O anchetă a poliţiştilor şi procurorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată Neamţ, care viza traficul de stupefiante, s-a soldat cu arestarea preventivă a trei persoane.

Canabisul este drogul preferat al consumatorilor români FOTO Arhiva Adevărul

Despre activitatea ilicită anchetatorii aveau indicii, iar după monitorizarea şi prinderea suspecţilor au fost formulate acuzaţiile de introducerea în ţară, fără drept, de droguri de risc şi mare risc, plus trafic de droguri, în formă continuată. În această speţă, pentru strângerea de probe, a fost pus la cale şi un flagrant.

Acţiunea a vut loc la mijlocul acestei luni, dar din raţiuni de ţin de mersul anchetei a fost făcută publică pe data de 26 martie 2024. A rezultat că, în perioada noiembrie 2023 - februarie 2024, bănuiţii au deţinut şi comercializat diferite cantităţi de canabis consumatorilor din Neamţ, o doză costând între 50 şi 130 de lei.

„În sarcina unuia dintre suspecţi  s-a reţinut că ar fi introdus pe teritoriul ţării, din Germania, prin intermediul unei firme de curierat, 900 de grame de amfetamină şi 200 de grame de canabis, fiind prins în flagrant delict, la data de 14 martie a.c., imediat ce ar fi ridicat coletul“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ.

Anchetatorii au efectuat trei percheziţii, fiind descoperite cantităţi de droguri, canabis, ţigarete confecţionate artizanal, patru plante de canabis, aflate în diferite stadii de dezvoltare, seminţe de canabis, grindere, cântare electronice, înscrisuri, medii de stocare a datelor, telefoane mobile, o armă cu aer comprimat şi alte mijloace de probă.

Cei trei acuzaţi din acest dosar penal au fost arestaţi preventiv pe data de 15 martie, măsura fiind luată de magistraţii de la Tribunal. Un caz mai amplu a ieşit la iveală pe 24 martie 2024, când au fost efectuate 24 de descinderi în Neamţ, Bacău şi Vrancea, vizate fiind 40 de persoane implicate în traficul cu noi droguri sistetice apărute pe piaţă.

În iulie 2023, patru dintre persoanele cercetate au format o grupare în scopul comercializării substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, (ADB-Butinaca - canabinoid sintetic, MDMB-Butinaca, 5F-MDMB Pinaca, AB-Chiminaca şi MDMB-Iaca), către consumatori din Neamţ. Aceste substanţe sintetice sunt de câteva ori mai puternice decât canabisul clasic.

Activităţile infracţionale au avut loc în intervalul iulie 2023 – martie 2024, la descinderi fiind găsite comprimate, 150 de grame de substanţă solidă sub formă de cristale, 300 de grame de substanţă vegetală, telefoane, trei arme şi bani în monedă neţională şi europeană. Dintre persoanele cercetate, 16 au fost reţinute, între ele fiind şi cinci femei, după care s-a dispus arestarea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple