A ars un schit din munţi, de la limita cu Ţinutul Secuiesc. Biserica afectată şi o psaltire salvată FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schitul este situat în Munţii Neamţului FOTO ISU Neamţ

Un puternic incendiu a izbucnit la Schitul Tărcuţa, care se află la graniţa a trei judeţe şi cu Ţinutul Secuiesc, flăcările manifestându-se la chilii şi alte acareturi

Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava“ au fost solicitate astăzi, 19 iulie 2022, la ora 15.30, pentru a interveni la stingerea unui incendiu de mari proporţii, care a izbucnit la Schitul Tărcuţa. Flăcările cuprinseseră multe anexe din ncinta ansamblului mănăstiresc cu posibilitatea propagării la biserică şi la fondul forestier. 

Aşezământul de cult este situat într-o zonă izolată din munţi, în comuna Tarcău, la limita dintre Neamţ,

Bacău şi Harghita, în ultimul judeţ menţionat fiind „graniţa“ cu ceea ce, mai nou, se numeşte Ţinutul Secuiesc. La intervenţie au fost trimise şase autospeciale de stingere, forţelor profesioniste alăturându-li-se voluntari de la serviciile din Tarcău şi Bicaz. 

După ora 19.00, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ Neamţ a transmis, cu întârziere, deoarece în zonă nu este semnal telefonic şi conexiune la internet, că intervenţia pompierilor a limitat propagarea incendiului la biserica schitului, darea a fost afectată, arzând chilii,

casa praznicală, un gater şi că nu au fost victime. 

Cauza producerii nedoritului incident nu fusese încă stabilită, fiind în curs de cercetare. Cel mai probabil, a fost vorba despre o candelă ori lumânare uitată aprinsă şi nesupravegheată, un coş de fum neprotejat termic faţă de elementele combustibile din apropiere sau jarul căzut dintr-o sobă. Oricum, pagubele sunt însemnate. 

Construcţia Schitului Tărcuţa a început în 2001, la iniţiativa monahului Ambrozie Velea. Lucrările au fost finalizate peste opt ani, cu sprijin financiar de la Mănăstirea Bistriţa şi al credincioşilor. Pentru că zona este foarte izolată, atât construcţia bisericii, cât şi cea a chiliilor au fost realizate din lemn. Schitul este la hotarele dintre trei judeţe, Neamţ, Bacău şi  Harghita, având sub zece călugări. 

Slujba de sfinţire a bisericii Naşterea Maicii Domnului de la Schitul Tărcuţa a avut loc în august 2009, fiind oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi câteva sutede credincioşi. Arhimandritul Diaconu Luca, stareţul Mănăstirii Bistriţa, a amintit motivele pentru care monahul Velea a înfiinţat lăcaşul: 

„Părintele egumen a făcut acest schit după ce a fost nevoit să plece din mănăstire în urma Decretului din 1959 (cel prin care autorităţile comuniste au închis mănăstiri, călugăriii fiind alungaţi - n.red.). La întoarcere a avut această mare dorinţă, să facă ceva pentru monahism. A făcut o bisericuţă aşa cum frăţiile voastre l-aţi ajutat“, menţiona arhimandritul, citat de Doxologia.ro. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Un fost dascăl bisericesc a transformat o fetiţă de 10 ani în jucărie sexuală. Sentinţa instanţei

Procesul directorului de Ambulanţă care a luat o mită de 108.000 de euro. Ce s-a cerut, ce s-a obţinut

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie