Şoferii maşinilor fără cauciucuri de iarnă riscă amenzi usturătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii au furat marfă de sezon

În mai puţin de o lună, dacă va ninge sau se va forma polei, poliţiştii vor face controale pentru a-i depista pe şoferii care nu şi-au echipat maşinile cu anvelope de iarnă. Şoferii care nu se conformează riscă amenzi între 2.500 şi 4.000 de lei.

La 1 noiembrie intră în vigoare OUG 5/2011, conform căreia şoferii sunt obligaţi să îşi doteze maşinile cu anvelope speciale pentru sezonul rece. Potrivit legii şoferii care vor conduce autoturismul fără ca acesta să fie echipa corespunzător de iarnă, riscă să fie sancţionaţi.

„Cadrul legal prevede sancţionarea conducerii autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, dacă acesta nu este dotat cu anvelope de iarnă, numai când aceste fenomene meteo sunt prezente, fără a se limita la o anumită perioadă a anului" a precizat Ioana Lascău, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Şoferii care nu se conformează riscă amenzi între 2.500 şi 4.000 de lei.

Anvelopele de iarnă, trebuie să fie inscripţionate cu unul din simbolurile „M+S", „M.S.", „MS" sau „M&S"(„mud and snow" - noroi şi zăpadă).

Autovehiculele de transport marfă cu o masă mai mare de 3,5 tone şi cele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, trebuie să fie dotate cu anvelope de iarnã pe roţile axelor de tracţiune sau să aibă montate lanţuri ori alte echipamente antiderapante omologate.

Amenda pentru nerespectarea acestor prevederi presupune sancţionarea cu 9 până la 20 de puncte-amendă, respectiv între 603 şi 1.340 lei. De asemenea, sancţiunea contravenţională este însoţită şi de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.

Cât ne costă echiparea maşinii pentru iarnă

În magazinele din Oradea, preţul anvelopelor  de iarnă porneşte d ela 150 de lei şi poate depăşi 1.200 de lei, în fucţie de modelul maşinii. Lanţurile pentru roţi se vând cu preţuri cuprinse între 150 de lei şi 800 de lei, iar un spray pentru degrivat parbrizul şi încuietorile costă de la 5 la 20 de lei. O rachetă pentru geamuri se vinde cu 5 până la 15 lei.