Locuri cu taxă mai puține la Universitatea Oradea, față de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai puţini studenţi vor trece pragul Universităţii Oradea în această toamnă

Anul acesta, numărul studenţilor care pot învăţa în regim cu taxă în cadrul instituţiei se reduce cu 600. Studenţii sunt îngrijoraţi că, astfel, adolescenţii vor pleca din Oradea spre alte facultăţi, în loc să fie tentaţi să rămână acasă.

Universitatea din Oradea scoate la concurs, în 2011, mai puţine locuri decât până în prezent. „Pentru prima dată, Ministerul Educaţiei a decis ca numărul locurilor bugetate plus cele cu taxă să nu depăşească capacitatea maximă de şcolarizare a instituţiei, care este dată de către comisia ARACIS la fiecare facultate, pentru fiecare specializare în parte”, a spus Olimpia Popoviciu, purtătorul de cuvânt al Universităţii Oradea. Practic, şcoala va primi cu 600 de locuri mai puţin, la categoria cu taxă. „Această decizie ne afectează pentru că vom avea mai puţini studenţi”, a spus Popoviciu.

Împinşi spre alte oraşe

Studenţii spun că aceste decizii îi afectează pe absolvenţii de liceu care visau să rămână la studii acasă. „Din păcate, acest lucru înseamnă că absolvenţii de liceu vor opta spre o facultate privată din Oradea, sau vor alege să studieze în alt oraş, în loc să fie convinşi să rămână acasă”, a explicat liderul studenţilor din Oradea, Răducu Şerbănescu. Primii care sunt afectaţi de decizie sunt absolvenţii de liceu care vroiau  să urmeze două facultăţi.

„Am vrut să fac în paralel şi istorie, şi Protecţia Mediului, de aceea am decis să rămân la facultate aici. Nu ştiu ce să fac dacă nu voi reuşi să intru”, a spus Marius Pop. Există însă şi absolvenţi care se arată mai optimişti.

„Nu îmi permit să plătesc chiria şi întreţinerea în alt oraş, de aceea aş vrea să rămân la Oradea. Vreau să urmez Facultatea de Arhitectură şi Construcţii şi am medie generală mare, sunt convinsă că voi putea intra pe unul dintre locurile existente”, a spus şi Georgiana Mareş.

S-a mărit numărul de locuri bugetate

Dacă numărul de locuri la cu taxă a scăzut, la buget sunt cu şase locuri mai multe ca anul trecut. În total, Universitatea Oradea dispune de 5.324 de locuri. Facultăţile de la care s-au tăiat locuri cu taxă sunt:  Ştiinţe Juridice (189), Medicină şi Farmacie (131), Arhitectură şi Construcţii (97), Protecţia Mediului (56).

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online