UPDATE Accident pe Aeroportul Iaşi. Un porc mistreţ a pus în pericol viaţa pasagerilor din avionul de Bucureşti FOTOGALERIE, VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul a avut loc aseară, când un porc mistreţ a apărut din senin pe pista Aeroportului Iaşi, iar aeronava l-a lovit cu o roată.

Ora 15.15 Avionul de tip ATR 72-500 era plin în momentul impactului, toate cele 68 de locuri fiind ocupate cu pasageri. Aeronava avea o viteză de 150 de kilometri pe oră când s-a produs coliziunea.

Ora 14.40. Reprezentanţii companiei Tarom susţin că încă nu au făcut o evaluare a pagubelor materiale. Aeronava se află în prezent într-un hangar din Capitală pentru verificări.

Cursa de dimineaţă de la ora 6.00 a fost anulată, pasagerii care trebuiau să zboare cu avionul respectiv fiind redirecţionaţi către alte două curse care se deplasau către Bucureşti.

„Avionul a lovit porcul cu cauciucul roţii drepte, aşadar pagubele materiale nu sunt foarte mari. În prezent, aeronava este la Bucureşti pentru verificări“, spune Paula Călăraşu, purtătorul de cuvânt al companiei Tarom..

Ora. 11.45: Ministrul Educaţiei, pasager în aeronava care a lovit joi seară un mistreţ pe pista Aeroportului Iaşi, povesteşte că impactul cu animalul s-a resimţit în aeronavă.

MINISTRUL FUNERIU VORBEŞTE DESPRE IMPACTUL DINTRE AVION ŞI PORCUL MISTREŢ

„Trebuie să recunosc că la aterizare, la un moment dat am auzit un zgomot în avion. Aud acum de la dumneavoastră că a fost vorba de un incident. Mai mult de atât nu pot să vă spun. Cred că toţi cei care au fost în acel avion au simţit acelaşi lucru.  Nu s-a creat panică printre pasageri“, a declarat Daniel Funeriu pentru „Adevărul“.

Vezi aici imagini de pe Aeroportul Internaţional Iaşi

Pasagerii care se aflau în avionul care efectua cursa Bucureşti-Iaşi au tras o sperietură zdravănă joi seară, când pe pista din Iaşi, la aterizare, le-a apărut în cale un porc mistreţ.

Vezi şi:

Gropi şi maidanezi la Aeroportul Iaşi

Animalul a fost atins cu o roată a aeronavei. Conducerea Aeroportului Iaşi ridică din umeri şi dă vina pe gardul din sârmă ghimpată care nu poate să ţină departe de pistă animalele.

Zece şedinţe, zero decizii la Aeroportul Iaşi

Situaţie critică la Aeroportul Iaşi, aerogara este închisă din cauza gerului

Pelerinaj la Iaşi pentru CET şi Aeroport

„Porcul mistreţ a apărut din senin pe pistă. Roata cu care a fost lovit animalul a rămas fără un senzor şi a rămas să vină echipa tehnică pentru a rezolva problema. Cum să păzeşti un por mistreţ noaptea? Cert este că trebuie continuat gardul metalic de protecţie a pistei, dar este nevoie de fonduri europene pentru asta. Deocamdată ne descurcăm cu gardul din sârmă ghimpată, dar iată că nu poate ţine animelel departe", spune Gheorghe Corjăuţanu, directorul Aeroportului Iaşi.

Vom reveni cu amănunte.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Locul de vis în care stă Daniel Pavel în Thailanda: „Casa asta îmi amintește de…” Primele imagini cu oaza de pe plajă a prezentatorului Pro TV! Ce obiect are în dormitor?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte