Un poliţist de frontieră închiria maşini pe Facebook. DNA a intrat pe fir

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorul de Poliţie Ionut-Radu Ciobanu, din Iaşi, este cercetat sub control judiciar de către procurorii anticorupţie după ce ar fi închiriat fără drept maşini, către 21 de persoane, racolate prin intermediul reţelei sociale Facebok.

Potrivit procurorilor, inspectorul ieşean a comis faptele în perioada 19 august 2014 – 22 septembrie 2014. Atunci, acesta a efectuat “operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia sa de ofiţer de poliţie judiciară, ce au constat în închirierea (cedarea folosinţei cu titlu oneros) de autoturisme către diverse persoane, în scopul obţinerii de bani pentru sine.”

Clienţii erau racolaţi fie prin intermediul unor anunţuri online, fie prin intermediul unui cont de Facebook sau al unui post telefonic. Pe lângă preţul solicitat pe zi (preţ ce varia între 18 şi 25 euro, în funcţie de durata închirierii), pentru închiriere inculpatul solicita clienţilor şi o garanţie de 100 sau 150 euro, notează procurorii.

“Pentru a disimula activităţile ilegale pe care le desfăşura, inculpatul Ciobanu Radu - Ionuţ întocmea în fals contracte de comodat, cu titlu gratuit, pe care le semna împreună cu persoana care închiria autoturismul, folosind pentru aceasta datele sale reale. La data de 30 septembrie 2014,  după o astfel de “tranzacţie”,  inculpatul Ciobanu Radu – Ionuţ a fost surprins de către procurorii DNA, asupra lui fiind găsite atât suma de bani, cât şi documentele întocmite cu această ocazie”, au precizat anchetatorii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie