Tumoră cerebrală de mari dimensiuni, operată cu succes de neurochirurgii ieşeni: „O minune. Nu-mi vine să cred”

0
Publicat:

Medicii Spitalului de Neurochirurgie din Iași au transformat această operație dificilă într-un succes. Pacienta în vârstă de 52 de ani spune că nu știe cum să le mulțumească „îngerilor” care i-au fost alături.

Sursa foto: Arhiva Spitalului de Neurochirurgie din Iași

O femeie de 52 de ani din județul Iași, mamă a patru copii și bunică, a fost salvată după ce a fost diagnosticată cu o tumoare cerebrală de cinci centimetri, situată într-o zonă dificilă a creierului. La doar trei zile de la operație, starea de sănătate a pacientei s-a îmbunătățit considerabil, pregătindu-se să se întoarcă acasă, la familia care o așteaptă cu brațele deschise și inimile pline de speranță.

O minune. Am învins această boală, o tumoare cerebrală. Nu-mi vine să cred că am reușit și am învins cu ajutorul domnilor doctori, al doamnelor asistente, al doamnelor infirmiere care sunt tot timpul atente cu noi, care tot timpul sunt la căpătâiul nostru, al suferinței. A făcut o minune domnul manager. La trei zile de la operație, sunt coerentă și pot vorbi, este o minune”, spune Mihaela Alistar, pacienta în vârstă de 52 de ani.

Medicul Lucian Eva, care este şi managerul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, a declarat că a fost necesară o intervenţie chirurgicală, microchirurgicală.

S-a constatat o creștere în dimensiune a acestei tumori. Din păcate, datorită efectului pe care îl are asupra creierului, nu am putut să recurgem la Radiochirurgia Stereotactică de tip Gamma Knife și a fost necesară o intervenție chirurgicală, microchirurgicală, lucru care s-a și efectuat. S-a făcut o rezecție totală a acestei tumori, ceea ce înseamnă că urmărirea în timp a acestei paciente se va face cel puțin o dată pe an și în cazul apariției unei recidive, de data aceasta se va face Radiochirurgie de tip Gamma Knife”, explică medicul Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași.

În cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, în fiecare zi se fac cel puțin trei intervenții pe creier. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”