Povestea „ciucalatei” de la Iaşi, afacerea trăsnet a două moldovence. „Este un fel de ciocolată de casă, dar este făcută numai din ciocolată belgiană”
0Ciucalata de la „Cofeturi şi zaharicale” a apărut pe piaţa din Iaşi de aproape două luni. Produsul a fost imaginat de două prietene, Angela Nicolau (48 de ani) şi Ana Maria Nazarie (51 de ani), care şi-au abandonat locurile de muncă şi au investit într-o „nebunie” de afacere care îi atrage pe clienţi să le cumpere toate dulciurile, de la tradafiri de ciocolată, la personaje năzbâtioase din desenele animate.
Povestea cofeturilor de la Iaşi a pornit de la o pasiune extraordinară pentru dulciurile de casă. Pentru că singurele dulciuri pe care le vedea când era mică erau cozonacii, plăcintele şi tortul, Angela şi-a propus să înveţe singură să-şi facă bunătăţi după reţetele Sandei Marin.
În fiecare duminică, încerca o reţetă nouă, iar dacă rezultatul nu arăta ca la carte, insista până când minunea părea făcută la cofetărie. „Când am încercat prima dată reţeta de ecler, când am pus la cuptor şi am văzut că ca nu se face cum trebuie, am luat absolut toată compoziţia şi am aruncat-o la coşul de gunoi. Mama a făcut o criză de nervi pentru că era perioada când se stătea la rând pentru alimente, dar nu a avut ce face pentru că mie aşa mi-a venit. Să arunc şi să încerc iar, până când iese cum trebuie”, şi-a amintit ieşeanca.
De profesie economistă, Angela a făcut primele figurine dulci după ce a văzut nişte filmuleţe demonstrative pe Internet. Părea atât de simplu şi uşor să faci trufe de ciocolată, încât a cumpărat o pungă de cinci kilograme de ciocolată cu care s-a jucat în fel şi chip. După câteva sesiuni de joacă au apărut laudele şi îndemnurile care au determinat-o să ia pasiunea în serios. „A pornit totul pur şi simplu dintr-o nebunie. Nici nu realizez cum a început pentru că eu am vrut doar să văd dacă pot şi eu să fac trufe. Apoi cineva mi-a făcut o comandă şi dintr-o dată am ajuns să fac bomboane de ciocolată. Ana m-a încurajat mereu, m-a împins de la spate să mai fac bomboane, pentru că eu făceau doar de distracţie, uneori. Aşa am ajuns să gătesc numai produse cu ciocolată”, a povestit ieşeanca.
Angela Nicolau şi Ana Maria Nazarie, ieşencele care au creat conceptul „Cofeturi şi zaharicale” FOTO: Arhiva personală
La început, bomboanele lucrate cu migală de Angela se găseau într-un magazin de vinuri în care lucra ieşeanca. Din decembrie, produsele care le-au făcut pe cele două prietene să-şi părăsească serviciile de la vremea respectivă s-au mutat în casă nouă, aproape de centrul oraşului. Acum, sub denumirea de bunătătăţi de la „Cofeturi şi zaharicale”, ieşencele fac ciucalată albă şi neagră cu bucăţi de fructe, biscuiţi umpluţi cu ciocolată sau gem, trufe cu forme cochete sau bomboane cu chip inspirat din poveşti.
„Ciucalata e un fel de ciocolată de casă, dar nu e făcută cu lapte praf, cu cacao, este numai din ciocolată belgiană, Belcolade, cu un pic de lapte condesat, plus migdale, alune, nuci, stafide, merişoare, portocale. Numele a fost dat de nepoţelul meu de 12 ani care m-a întrebat «de ce nu-i spui ciucalată?». Ne-a sunat foarte frumos la amândouă şi de atunci i-am zis ciucalată”, a mai spus Angela.
Momentan, ieşencele vând bunătăţurile la piaţa de duminică de lângă Prefectura Iaşi. De comercializarea ciucalatei se ocupă mai ales Ana Maria, inginer chimist care s-a ocupat mai mulţi ani de vânzări. În viitor, pe lângă laboratorul de ciocolată, „Cofeturi şi zaharicale” va avea şi un magazin propriu, de unde ieşenii îşi vor putea cumpăra dulciurile dorite.
Anul trecut, pe 11 iulie, ieşeancele au organizat o serbare a ciocolatei unde şi-au pus în valoare cele mai extravagante reţete cu ciocolată, surprinzându-i pe invitaţi cu carne de vită cu sos de ciocolată, supă de ciocolată cu zmeură, cupe de ciocolată umplute cu mousse de pătrav afumat şi cu un tablou din ciocolată. „Când mă gândesc că poate am făcut o prostie că am lăsat serviciul, vine Ana de la piaţa de duminică şi-mi spune că am vândut tot sau aproape tot. Lumea este înnebunită după ciucalată şi biscuiţi şi ne sună să ne spună că mai vor, să mai facem. Aşa ajungem să ne petrecem şi 16 ore în laborator lucrând cu ciocolată”, a conchis ieşeanca.