Misterul morţii după botez a bebeluşului de la Iaşi. Cum explică Mitropolia scufundarea de trei ori în cristelniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preotul paroh din localitatea ieşeană în care un bebeluş a murit imediat după botez exclude ipoteza potrivit căreia copilul ar fi înghiţit apă în timpul slujbei religioase. Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, copilul s-ar fi comportat normal în timpul ceremoniei religioase.

Preotul Constantin Nichifor Hrestic, parohul localităţii ieşene Curători, a oferit explicaţii reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în legătură cu botezul de sâmbătă, 16 septembrie, în urma căruia un bebeluş de o lună şi-a pierdut viaţa.

Nichifor a precizat că pe durata ceremoniei religioase copilul s-ar fi comportat normal, ca toţi ceilalţi bebeluşi pe care i-a botezat. Preotul a subliniat în punctul de vedere oferit MMB că inclusiv după momentul scufundării bebeluşului în apă acesta s-a comportat firesc. Potrivit parohului, copilul ar fi plâns în biserică, dar nu mai mult decât alţi copii, astfel să atragă atenţia martorilor.

„Părintele Nechifor Hrestnic a răspuns întrebărilor care i s-au adresat din partea mitropoliei. Părintele a precizat că slujba botezului a decurs absolut firesc pe toată durata. La momentul botezului propriu-zis, adică al scunfundării copilului în apa sfinţită din cristelniţă, nu a fost niciun fel de incident care să-i atragă lui sau altcuiva atenţia. Copilul s-a comportat în mod absolut obişnuit şi a avut aceeaşi reacţie pe care o are majoritatea copiilor botezaţi. A plâns, a ţipat, i-au dat suzeta, iar a mai plâns, i-au luat-o, iar i-au dat-o. Nu s-a întâmplat nimic în timpul botezului, spasme sau altceva”, a arătat pr. Marian Timofte, purtător de cuvânt al MMB.

Potrivit preotului, martorii botezului au sesizat că bebeluşul nu mai mişcă la finalul slujbei, când naşii îşi îmbrăcau finul. De la momentul scufundării copilului în cristelniţă până când acesta a devenit inert ar mai fi trecut încă 20 de minute. După botezul copilului, martorii nu ar fi observat nimic ieşit din comun.

„La sfârşitul slujbei, când s-a terminat absolut totul, cei care îmbrăcau copilul au remarcat că bebeluşul nu mai mişcă, că are o stare inertă şi atunci s-au precipitat. Părintele terminase tot, era deja în altar, şi în momentul în care a auzit agitaţie, s-a întors în biserică să vadă ce se întâmplă. Părintele a intervenit în biserică şi a iniţiat primele maneve de resuscitare, cu masaj cardiac şi respiraţie gură la gură. De altfel, de la momentul scufundării copilului în cristelniţă, până spre sfârşitul slujbei durează vreo 20 de minute. Deci după botez au mai fost vreo 15-20 de minute de slujbă, timp în care copilul a avut cu reacţii fireşti. Părintele spune că totul este înregistrat pe camerele de luat vederi ale familiei care a solicitat botezul. Preotul paroh este marcat din punct de vedere sufletesc foarte mult după acest eveniment”, a mai adăugat pr. Marian Timofte.

Purtătorul de cuvânt al MMB a mai subliniat că mitropolia ieşeană nu are ce ancheta în acest caz. „Nu avem ce să anchetăm. Am purtat doar o discuţie cu preotul. Aşteptăm rezultatul de la IML, deşi am purtat câteva discuţii cu nişte medici care îmi spuneau că, dacă Doamne fereşte! copilul ar fi înghiţit apă la botez - ceea ce preotul paroh exlucde total – lucrurile nu ar fi stat aşa.Adică un copil nu înghite apă acum şi se îneacă după 20 de minute”, a mai subliniat Timofte.

Botezul copiilor în bisericile ortodoxe

Întrebat despre practica scufundării copilului în cristelniţă pentru a fi botezat, pr. Marian Timofte a precizat că Taina Botezului este esenţială pentru viaţa creştină şi că ritualul este prezentat foarte clar în canoanele bisericeşti. „Cuvântul botez vine din latinescul «baptiso, baptisare» care înseamnă, în traducere, scufundare. Copilul trebuie introdus în apă, total. Se poate practica şi botezul prin stropire doar în situaţii cu totul excepţionale, cum ar fi cazul unui copil prematur sau al unui copil spitalizat. Acestea sunt condiţiile pe care le prevăd inclusiv canoanele bisericeşti. În cazul de faţă, nu a fost vorba despre o situaţie specială”, a mai declarat Timofte.

Potrivit preotului, dacă părinţii solicită botezul prin stropire trebuie să aducă argumente care să valideze acest caz excepţional. „Dacă copilul nu este bandajat, dacă nu are vreo leziune - cel puţin exterioară - nu se justifică botezul prin stropire. În principiu, pentru a fi validă, Taina Sfântului Botez trebuie să fie făcută, aşa cum vă spuneam, aşa cum prevăd şi canoanele explicit, respectiv prin scufundarea copilului de trei ori în apă. Pe de altă parte, eu nu am auzit niciodată cazuri de copii care să se înece la botez”, a conchis pr. Marian Timofte, purtător de cuvânt al MMB.

Un bebeluş în vârstă de o lună din comuna Ciurea, judeţul Iaşi, a murit în condiţii suspecte, după botez. Copilul şi-a pierdut viaţa sâmbătă, 16 septembrie, în cursul după-amiezii.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor