Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Industria IT a generat şi o creştere a spaţiilor de birouri în Iaşi

Potrivit consultanţilor, în fiecare an, industria IT&C şi Outsourcing din Iaşi preia 2.000 de noi angajaţi, potrivit consultanţilor din domeniu. Un domeniu care creşte constant şi care a făcut din capitala Moldovei al treilea pol regional în această industrie, după Cluj-Napoca şi Timişioara. Astăzi, la Iaşi, are loc gala Premiilor Regionale ale Industriei de IT&Outsourcing.


Creşterea constantă a Iaşiului în domeniul IT&C şi Outsourcing a făcut din oraş un punct de atracţie pentru investitorii din acest domeniu. Forţa de muncă pregătită atât în domeniul tehnic, cât şi în cel al abilităţilor lingvistice reprezintă un atuu al oraşului.

 
În prezent, numărul celor care activează în domeniul IT&Outsourcing este de aproximativ 16.000 de specialişti, iar în fiecare an se adaugă încă 2.000 de noi absolvenţi. „Asta înseamnă că la sfârşitul anului viitor am putea avea la Iaşi 20.000 de angajaţi în sectorul IT. Imaginaţi-vă că 2.000 de angajaţi în plus înseamnă o fabrică nouă în Iaşi, gen Antibiotice sau Delphi în fiecare an”, a punctat Dan Zaharia, senior consultant la Extind. Nici salariile oferite în domeniu nu sunt de neglijat. Media lunară este de aproape 1.000 de euro, dublu faţă de salariul mediu oferit în Iaşi, care ajuge la aproximativ 500 de euro.

Creşterea constantă din domeniul IT a fost un punct de discuţie şi la conferinţa PRIA IT&C and Intellectual Property Iaşi, din această săptămână. Directorul ANIS, Valerica Dragomir, susţine că s-a raportat o creştere constantă a pieţei, dar aceasta este condiţionată de numărul de angajaţi din industrie, care, la nivel naţional, a ajuns la 100.000 de specialişti. „Aici suntem într-o mică capcană. Nu putem creşte decât dacă angajăm mai mulţi oameni, însă în contextul pieţei muncii de acum este greu. Din informaţiile noastre, din 10 poziţii deschise se ocupă 4-6 maxim. Nu stăm bine! Şansa este luarea în considerare a unui nou model de business, de creare de produse proprii. Dacă nu ieşim din vechea paradigmă şansele de creştere sunt reduse“, a transmis directorul ANIS.

Cifra de afaceri estimată pe acest an în industria IT&C ar fi de 3,6 miliarde de euro, din care două treimi revine exporturilor. „Valoarea cifrei de afaceri de pe piaţa internă ar fi de un miliard de euro, în creştere. Cea mai mare pondere vine din achiziţiile administraţiei publice, 32%, urmează apoi cea din industrie- 16% şi sectorul bancar -14%“, a explicat directorul ANIS.

În cursul acestei zile, la Iaşi, va avea loc gala Premiilor Regionale ale Industriei de IT&Outsourcing. „Avem onoarea ca la gala de premiere #PIN2017 să fie prezent Ambasadorul Indiei în România, Dr. A.V.S. Ramesh Chandra. Excelenta Sa va oferi premiul pentru compania IT a anului după ce, în deschidere, va ţine un discurs despre industria ITO din India, cum a pornit, cum s-a dezvoltat şi care îi sunt perspectivele“, a anunţat Dan Zaharia, iniţiatorul evenimentului şi organizatorul PIN2017.

Premiile Regionale ale Industriei de IT&Outsourcing, se adresează companiilor de profil, mediului universitar specific, asociaţiilor studenţeşti, firmelor de servicii conexe (training, recutare, cursuri de limbi străine) şi organizaţiilor neguvernamentale relevante. Acestea sunt acordate anual şi răsplătesc companiile de succes, start-up-urile inovatoare, antreprenoriatul creativ, evenimentele comunitare relevante, precum şi proiectele durabile ale mediului academic.

La una dintre categoriile de premiere, compania de IT a anului, sunt nominalizate firmele: Continental Automotive România, Pentalog, Gemini CAD Systems, Centric IT Solutions şi Ness. La categoria destinată „companiei de Outsourcing a anului“ sunt nominalizate doar SCC România şi Conduent. În total sunt opt categorii de premii.

Citeşte şi:

FOTO Hărţile care arată nivelul alarmant de poluare din Iaşi. Ce particule nocive au valori chiar şi de 12 ori mai mari decât media zilnică

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor