Finanțări importante pentru Iași. Fonduri de 150 milioane de euro prin PNRR

0
Publicat:

Capitala Moldovei a reușit să atragă finanțări importante prin PNRR, datorită proiectelor realizate de Primăria Municipiului Iași. Astfel, investițiile vor fi făcute în diferite domenii, precum transportul în comun sau sănătate.

Iași SURSĂ Arhiva Adevărul

Conform informațiilor oferite de municipalitate, valoarea totală a finanțărilor obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență se ridică la 150 de milioane de euro, echivalentul a 690 milioane de lei. 

,,Fondurile europene obținute prin PNRR sunt o oportunitate extraordinară atât pentru a face noi investiții în modernizarea transportului public, cât și în proiecte de reabilitare termicp și eficientizare energentică la unități de învățământ preuniversitar și la blocuri de locuințe, pentru continuarea programului de modernizare a sistemului de colectare separată a deșeurilor. Avem și alte proiecte în curs de evaluare și vă vom ține la curent pe măsură ce acestea sunt aprobate și semnate", a precizat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași.

Ce proiecte au fost aprobate

Printre cele mai importante proiecte care au fost aprobate se numără și cele care vizează transportul în comun. Astfel, pentru acestea este alocată suma de 76.89 milioane de euro. Cu ajutorul acestor fonduri, în Iași vor fi aduse 18 tramvaie noi, cu o lungime de 22 de metri, costul acestora fiind de 42.84 milioane de euro.

Totodată, pe străzile orașului vor apărea și 25 de autobuze electrice cu o lungime de zece metri. Împreună cu acestea vor fi achiziționate și 25 de stații de încărcare rapidă și opt stații de încărcare lentă. Costul total al acestora se ridică la 14.45 milioane de euro.

Cu ajutorul fondurilor europene, autobuzele și tramvaiele din Iași vor fi dotate cu sisteme de avertizare și asistență anti-coliziune, investiția fiind de 5.7 milioane de euro. Totodată, 13.9 milioane de euro vor fi alocați pentru modernizarea Depoului Dacia.

Modernizări importante pentru spitale, școli și blocuri

Mai multe unități școlare din Iași vor fi reabilitate cu ajutorul fondurilor obținute prin PNRR. Pentru acest proiect a fost alocată suma de 26.31 milioane de euro. Astfel, nu mai puțin de 14 unități de învățământ vor fi reabilitate termic. 

Totodată, 9.66 milioane de euro vor fi alocate pentru modernizarea unor blocuri din municipiul Iași. Este vorba despre renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, renovarea energetică a blocurilor de locuințe sociale și consolidarea seismică a unor clădiri rezidențiale multifamiliale. 

Un important spital din Iași va beneficia de modernizări cu ajutorul fondurilor obținute prin PNRR. Este vorba despre Spitalul Parhon, unde va fi realizată medernizarea, extinderea, echiparea și dotarea Ambulatoriului. Acest proiect se ridică la suma de 4.1 milioane de euro.

Ce sumă s-a alocat pentru managementul deșeurilor

Primăria Municipiului Iași a reușit să obțină 7.66 milioane de euro pentru a implementa un proiect ce vizează managementul deșeurilor. Astfel, cu ajutorul acestei sume, Iașul va avea 175 de insule ecologice digitalizate, 150 supraterane și 25 subterane. Totodată, vor fi realizate centre de colectare prin aport voluntar, suma alocată pentru acestea fiind de 2.8 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente