Cine sunt tinerele aflate în stare critică după groaznicul accident rutier de la Iaşi. Ce a agravat situaţia lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: telem.ro

Cele două fete se întorceau dintr-o vacanţă, iar la intrarea în Iaşi, pe şoseaua de centură, şoferiţa a intrat în mai multe depăşiri riscante.

O tânără actriţă a ajuns în stare gravă la spital în urmă cu două seri, după ce maşina pe care o conducea a fost scăpată de sub control din cauza vitezei excesive şi a condiţiilor meteo nefavorabile. 

Prietena acesteia, care se afla pe scaunul din dreapta, şi-a pierdut cunoştinţa după accident în urma traumelor majore suferite, iar medicii îi acordă şanse mici de supravieţuire. 

Loredana B., actriţă din Bacău, se întorcea împreună cu prietena ei, Olga, dintr-o vacanţă. Pe şoseaua de centură a Iaşului au intrat în mai multe depăşiri cu autoturismul Nissan Micra, iar la un moment dat, Loredana a pierdut controlul volanului. Maşina s-a răsturnat, fiind mai apoi izbită din spate de un BMW, şoferul acestui autoturism nemaiputând să frâneze la timp. 

„Mergea cu viteză, ne-a depăşit şi tot s-a dus. Noi veneam din spate şi am găsit maşina răsturnată. Fata din dreapta era rău de tot, nici nu putea să respire, i se umflaseră plămânii”, a povestit unul dintre martorii accidentului. 

Poliţiştii au deschis dosar penal şi fac cercetări, iar surse neoficiale spun că airbag-urile nu s-ar fi deschis, dar şi că fetele nu purtau centura de siguranţă. 

Şoferul BMW-ului, dar şi tânăra actriţă au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Reacţia surprinzătoare a şoferilor în faţa unei femei căzute în mijlocul drumului. „În altă ţară nu vezi aşa ceva”

Casa care a aparţinut unui „duşman fioros al Unirii” va fi demolată. De ce a eşuat renovarea ei cu fonduri UE

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Nu a ajuns la Palat, dar tot e în câștig! Fosta amantă a Regelui Frederik face iarăși valuri
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Tragedia din clinica din Sectorul 3 putea fi evitată? Ultimele minute din viața fetiței de doi ani, decedată pe scaunul stomatologului după o anestezie intravenoasă. Ce s-a întâmplat mai exact
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €