Cât de importante sunt culorile în viaţa noastră şi cum putem face conştient alegeri cromatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Culorile ne pot influenţa starea de spirit FOTO 123 RF

Zilele mohorâte de toamnă pot genera stări de uşoară depresie pe care le putem accentua alegând din garderoba noastră elemente de vestimentaţie în tonuri închise.

În fiecare moment putem face alegeri conştiente care pot determina o stare mai bună de spirit. „Culoare influenţează comportamentul uman, iar în acest sens există numeroase studii. Eu recomand în viaţa de zi cu zi măcar un accent de culoare pentru a creşte starea psihică de bine“, a explicat Oana Dumitrescu, specialist nutriţie şi lifestyle.

Specialistul susţine că recomandă clienţilor săi schimbări de look, mai ales că la începutul programelor aceştia vin cu stări de depresie: „Una din reguli e ca la următoarea şedinţă, femeile să vină machiate şi dacă se poate să aplice şi un ruj roşu. Cumva le creşte tonusul, vin mai încrezătoare“.

În general, atunci când suferim de depresie sau anxietate, tendinţa este să „ne ascundem“ prin culori terne. „Nu poţi caracteriza un om doar după modul în care se îmbracă, dar vestimentaţia este un indiciu a stării de spirit. Ceea ce am văzut eu la cei care sunt în stări de uşoară depresie e că au tendinţa de a alege culori închise şi terne. Deja, când începi să pui accesorii, o eşarfă, o curea sau un pantof mai colorat, ţinuta se înveseleşte“, a spus Oana Dumitrescu, specialist nutriţie şi lifestyle.

Tendinţa de a folosi culorile ar trebui să se aplice şi în alimentaţie, crede specialistul în nutriţie: „E aproape o regulă. Mâncarea, cu cât e mai colorată, cu atât e mai bogată în nutrienţi. Culoarea din farfurie e un indicator că mănânci suficienţi nutrienţi“.

Citeşte şi:
Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort