Bazinul olimpic de înot din Iaşi zace neterminat după 30 de ani de promisiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO bzi.ro

În locul în care trebuia să vedem bazinul lung de 50 de metri şi cu opt culoare se văd acum doar munţi de gunoaie şi deşeuri din construcţii.

O investiţie uriaşă de care s-a ales praful: bazinul olimpic de înot din Iaşi zace neterminat după 30 de ani de promisiuni. 

Investiţia demarată la un an după Revoluţie s-a înecat printre hârtii, fără ca cineva să-i găsească un colac de salvare. 

Bazinul de înot urma să facă parte dintr-un complex modern situat pe un teren de aproape cinci hectare din campusul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, dar cererile de revendicare a unor terenuri au blocat investiţia. 

De altfel, statutul unei părţi din teren este în continuare incert. Din 2014, Primăria Iaşi încearcă să preia proiectul, notează Observator. 

„În prezent suntem în etapa clarificării definitive a documentaţiei privind statutul juridic al terenurilor din zonă. După ce Ministerul Educaţiei va fi satisfăcut de răspunsurile pe care le oferim, va iniţia o Hotărâre de Guvern privind preluarea acestui obiectiv de investiţii de către primăria municipiului Iaşi”, explică Dan Postolea, purtător de cuvânt Primăria Iaşi. 

Performanţe şi campioni naţionali

Între timp, copiii din Iaşi le dau o lecţie de voinţă autorităţilor. Se întorc acasă cu diplome, medalii şi titluri de campioni, chiar dacă se antrenează în bazine mici şi la costuri mari. 

Rareş Andrei Sorocianu are zece ani, iar jumătate din viaţă şi-a petrecut-o în apă. Pentru el lipsa unui bazin olimpic înseamnă sacrificii şi costuri mai mari, pentru că este nevoit să se antreneze în bazine private mult mai mici.

„Ar fi mai uşor să înoţi pe 50 de metri. Eu acum sunt obişnuit pe bazin de 25 să înot. La concursuri merg la bazin de 50”, spune pentru sursa citată Rareş Andrei Sorocianu, campion naţional la înot.

FOTO aimx.ro

Vă recomandăm să citiţi şi:

The Atlantic: Putin trece la strategia Cecenia pentru Ucraina | ANALIZĂ

Rusia a blocat transportul de petrol kazah spre Europa, invocând că a găsit mine din al Doilea Război Mondial în portul Novorossiysk

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie