Atenţie, cad cuţite! O bătrânică din Iaşi este acuzată că aruncă obiecte periculoase de la etaj

0
Publicat:

O femeie din Iaşi, în vârstă de 70 de ani, care locuieşte în centrul oraşului, a pus viaţa trecătorilor în pericol în repetate rânduri. Aceasta a aruncat mai multe obiecte de la etaj, iar ultima sa ispravă i-a făcut pe oameni să apeleze la ajutorul poliţiştilor.

Piaţa Unirii Iaşi

Totul se întâmplă la un bloc aflat chiar în centrul oraşului, în zona Piaţa Unirii, în staţia dedicată mijloacelor de transport în comun. Gestul făcut de ieşeancă pe data de 13 aprilie i-a îngrozit pe angajaţii unui restaurant aflat la parterul blocului, care au pus mâna pe telefon şi au apelat la ajutorul poliţiştilor.

A aruncat mai multe cuţite de la etaj

Conform BZI.ro, se pare că nu este prima dată când femeia în vârstă de 70 de ani face astfel de lucruri. Dacă până acum a aruncat gunoaie sau alte obiecte, de data aceasta ieşeanca a aruncat de la etaj mai multe cuţite. Angajaţii localului, speriaţi de consecinţele care ar putea să apară, au chemat Poliţia. Zona în care se află blocul este extrem de frecventată de ieşeni.

,,Este o doamnă la etajul trei, în jur de 70 de ani, care aruncă mereu cu gunoaie, aruncă cu tot ce apucă. Chiar nu ştiu de ce aruncă, probabil are ceva probleme psihice, însă este un pericol pentru toată lumea. Odată a aruncat cu un ghiveci spre clădirea din spate, Starea Civilă, iar acum s-a ajuns să arunce cu cuţite, deja e prea de tot ce se întâmplă. Mai ales că vine vara, noi trebuie să deschidem şi terasa, atunci ce o să se întâmplă, o să-i vină cuiva ceva în cap. Cred că acest caz trebuie rezolvat cât mai repede, fiindcă nu este în regulă", a precizat o angajată, conform bzi.ro

Poliţiştii i-au făcut o vizită femeii

Oamenii legii, sesizaţi de către angajaţii localului, au intervenit pentru a afla ce se întâmplă şi pentru a lua măsurile necesare. Patronul localului susţine că va depune o plângere la poliţie.

,,La data de 13 aprilie a anului curent, poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, dintr-un bloc din municipiul Iaşi, o persoană ar fi aruncat cu câteva obiecte ascuţite. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, fiind identificată persoana bănuită de comiterea faptei. Verificările continuă în vederea luării măsurilor legale", au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Cuţite aruncate de la etaj Iaşi SURSĂ bzi.ro
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”