Aeroportul din România care a ajuns de la 73.000 de pasageri anual la 76.000 de clienţi într-o singură lună. Este a doua cea mai importantă creştere din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aerogara din capitala Moldovei şi-a „luat zborul“ în ultimii ani, ajungând, anul trecut, în top la creşterea numărului de pasageri la nivel european. Dacă ani de zile, pista de la Iaşi asigura o singură destinaţie externă directă, respectiv Viena, acum sunt zeci de curse în toată Europa.

Cifrele prezentate recent de oficialii Aeroportului Internaţional Iaşi arată rapiditatea cu care creştere cea mai estică aerogară din Uniunea Europeană.

Astfel, numărul celor care au tranzitat aeroportul ieşean luna trecută a depăşit 73.600 de călători, în creştere cu 55,7% faţă de perioada similară a lui 2016. În jur de 76.000 de pasageri au fost raportaţi şi în prima lună a acestui an. Dacă privim însă datele de trafic din urmă cu mai bine de un deceniu, evoluţia este de-a dreptul impresionantă. Potrivit unui raport al Consiliului Judeţean Iaşi, la nivelul întregului an 2006 au fost înregistraţi 71.378 de pasageri, practic cât într-o lună din 2017.

După aderarea la spaţiul comunitar, numărul pasagerilor a crescut, dar într-un ritm nu foarte alert. În 2007 au fost în jur de 126.000 de pasageri, în 2008 -144.000 de călători, dar traficul a depăşit borna de 200.000 abia în 2013. Relativa constanţă în creştere a fost determinată de lipsa modernizărilor la pista de aterizare/ decolare, ceea ce se reflecta şi în absenţa companiilor aeriene care să ofere curse externe. Practic, ani de zile, de la Iaşi se putea ajunge doar la Bucureşti şi la Viena, printr-o cursă asigurată de Austrian Airlines.

Cea mai mare creştere de trafic s-a observat între 2015 şi 2016, când de la aproape 400.000 de călători s-a ajuns la peste 880.000, la finalul anului trecut. Creşterea a fost subliniată şi la nivel european. Iaşiul a fost al doilea aeroport, după Oradea, cu cea mai mare creştere de trafic din spaţiul comunitar. Evoluţia s-a datorat proiectelor de modernizarea constante şi a numeroaselor curse externe directe introduse în ultimii patru ani, în perioada când aerogara a fost condusă de Marius Bodea. Practic, prin proiecte de modernizare cu fonduri europene s-a ajuns ca Aeroportul să aibă trei terminale şi o pistă nouă, iar extinderea aerogării este în planurile şefilor Consiliului Judeţean Iaşi.

„Creşterea, an de an, a numărului de pasageri ce optează pentru serviciile noastre este firească, pentru că Aeroportul Iaşi este în plină dezvoltare. Cifrele duble sau chiar triple de trafic înregistrate în primele două luni din 2017, comparativ cu anii anteriori, demonstrează că lucrurile merg în direcţia corectă şi că sunt şanse mari să depăşim estimările de trafic pentru 2017 - peste un milion de pasageri, fără a lua în calcul noile curse anunţate, ci doar creşterea frecvenţelor pentru anumite rute existente, foarte solicitate. Aceasta evoluţie înseamnă, de fapt, o mobilitate mai mare şi, deci, mai multe posibilităţi de dezvoltare în zona noastră“, au transmis oficialii aerogării.  



Deja aceştia vorbesc despre noi extinderi pentru a face faţă creşterilor constante de trafic. „Pentru a gestiona eficient fluxul masiv de pasageri, e nevoie de construirea unui terminal care să înglobeze toate infrastructurile de procesare existente. Vor fi 24 de ghişee check-in unde vor putea fi procesate câte opt aeronave de mare capacitate la ore de vârf“, au transmis oficialii aerogării.

Cu toate acestea, una dintre problemele majore pe care le întâmpină aerogara este accesul rutier către terminalele din zona Ciric. Practic, în acest moment, există o singură cale de acces, cu câte o bandă pe sens, ceea ce face ca drumul spre aeroport să fie deseori blocat din cauza traficului. „Ultima dată când am plecat de la Iaşi cu avionul era să pierd zborul din cauza blocajului de pe strada din pădure de la Ciric. Pur şi simplu nu se putea înainta spre Aeroport. Am plătit taxiul, mi-am luat trolerul şi am pornit pe jos, ca să ajung la timp“, a povestit un ieşean.

În acest moment, pe Aeroportul din Iaşi operează, în prezent, patru companii aeriene diferite- Tarom, Blue Air, Wizz Air şi Austrian Airlines. Acestea asigură 20 destinaţii externe directe, în regim de curse regulate, în orarul de zbor fiind incluse şi cinci rute interne. Cele mai solicitate destinaţii sunt Roma şi Londra.

Potrivit lui Dan Zaharia, consultant pe piaţa de IT & Outsourcing, Aeroportul din Iaşi a devenit o adevărată „autostradă informală“. Practic, în lipsa unei autostrăzi reale, aeroportul oferă singura posibilitate de conectare rapidă cu vestul Europei, dar şi cu oraşe din România, precum Timişoara şi Cluj-Napoca, unde importante companii de Ităşi au sediile sau reprezentanţe. „Mare parte din cei care călătoresc de la Iaşi sunt angajaţi din industria ITO şi merg în interes de serviciu“, a subliniat recent consultantul Extind. În prezent, unul din 25 de ieşeni trăiesc din industria ITO, până în 2030 se aşteaptă ca unul din zece să îşi câştige existenţa dintr-un sector cu venituri peste medie.  


Curse de la Iaşi

TAROM: Madrid, Munchen, Londra (Luton), Tel Aviv şi Bucureşti

BLUE AIR: Paris (Beauvais), Londra (Luton), Roma (Fiumicino), Barcelona, Bruxelles, Koln (Bonn), Berlin (de la 1 iunie 2017), Torino (din 3 iunie 2017), Valencia (din 4 iunie 2017), Glasgow (din 15 iunie 2017), Florenţa (din 15 iunie 2017), Milano-Bergamo (din 15 iunie 2017), Bucureşti, Cluj, Timişoara, Oradea (via Bucureşti) şi Constanţa (din 15 iunie 2017).

WIZZ AIR: Milano (Bergamo), Roma (Ciampino), Veneţia (Treviso), Catania, Bologna, Londra (Luton), Larnaca şi Tel Aviv

AUSTRIAN AIRLINES: Viena

Citeşte şi:
Al treilea cel mai mare angajator al Iaşiului împarte profitul. La cine se duc cei mai mulţi bani

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie