Accident rutier grav în Iaşi la intrarea în comuna Războieni. Un TIR a intrat frontal într-o maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul a avut loc în cursul acestei dimineţi, 2 noiembrie. Un vehicul de mare tonaj a intrat frontal într-un autoturism în care se aflau trei persoane. Şoferul a ajuns în stare gravă la spital.

Norocul celor trei care se aflau în maşina spulberată de TIR a fost că în zonă se afla medicul Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi, aceasta deplasându-se către o conferinţă.

"Noi eram în trafic, în apropierea accidentului, mergând spre un eveniment. În maşina accidentată se aflau trei persoane cu vârste în jur de 35 de ani. Impactul cu camionul a fost frontal. Prima persoană, o femeie, a reuşit să iasă singură din maşină după accident şi este conştientă", a declarat medicul Diana Cimpoeşu.

Cel de-al doilea pasager al vehicolului, un bărbat aflat pe bancheta din spate a maşinii, a fost proiectat în faţă şi, deşi avea contuzii multiple, era conştient. "Cel mai grav este şoferul. Acesta a fost şi încarcerat. Este comatos, cu traumatism cranio-cerebral şi a fost intubat, dar prognosticul său este rezervat. Toţi pacienţii au fost transportaţi la Spitalul Sf. Spiridon", a completat Cimpoeşu.

CITEŞTE ŞI:

Accident rutier cu trei victime pe Nicolae Iorga

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort