Acarii din Dorneşti au blocat traficul feroviar spre Iaşi FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acarii din Suceava fac grevă

Situaţie tensionată în gara suceveană Dorneşti, unde acarii au declanşat luni dimineaţă o acţiune spontană de protest. A fost oprit trenul InterRegio Dorneşti-Iaşi, dar şi două garnituri internaţionale.

Ora 17.50 Greva s-a încheiat. Află mai multe AICI

Ora 17.00 Angajaţii din tura de serviciu de luni au oprit munca, acestora raliindu-se şi cei veniţi pentru o instruire se serviciu. Aproximativ 40 de oameni au refuzat să mai schimbe macazurile, iar niciun tren nu a mai putut trece prin gara Dorneşti.

Accident mortal la intrarea în Suceava FOTO

În afara unui tren care trebuia să plece spre Iaşi în jurul orei 10.12, pe traseu au mai rămas blocate şi două trenuri internaţionale. Este vorba de trenul Moscova - Sofia, rămas la intrarea în ţară, la Vadu Siretului, respectiv trenul Sofia - Moscova, rămas blocat în gara Milişăuţi, la circa 10 kilometri de Dorneşti.

Directorul Regionalei CFR Moldova susţine că protestul a început luni dimineaţă la ora 9.30, iar la 17.30 s-a reluat circulaţia. „Protestul a început la ora 9.30. Cei de la CFR Infrastructură au discutat pe tot parcursul zilei cu salariaţii", a spus Constantin Axinia, directorul Regionalei CFR Călători Iaşi.

Principalele nemulţumiri ale acarilor sunt legate de plata drepturilor salariale. Este vorba atât de avansul pe luna martie care trebuia achitat până vinerea trecută, cât şi de o serie de drepturi salariale câştigate în instanţă şi neonorate.

Greviştii mai cer încheierea contractului colectiv de muncă pe anul 2012-2013, asigurarea transportului la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, asigurarea echipamentului de protecţie şi lucru, respectiv păstrarea sporurilor obţinute. Între conducerea Companiei CFR şi protestatari a avut loc deja o rundă de negocieri, dar fără niciun rezultat. Greva spontană continuă, iar angajaţii spun că nu vor relua lucrul până când revendicările lor nu vor fi rezolvate.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie