Zi istorică pentru Hunedoara: 570 de ani de la naşterea regelui Matia Corvin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Matia, în timpul primirii unei delegaţii. Creaţie a pictorului Viktor Madarasz.

Rege al Ungariei pentru mai mult de trei decenii Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, născut în 23 februarie 1443 la Cluj, este un simbol al Transilvaniei şi al Hunedoarei, în castelul şi-a petrecut copilăria.

S-au împlinit 570 de ani de la naşterea regelui Matia Corvin, una dintre cele mai importante personalităţi din istoria Transilvaniei şi unul dintre personajele de legendă de al cărui nume este legată istoria Castelului Corvinilor din Hunedoara. Apreciat atât de români cât şi de maghiari, Matia Corvin a fost, potrivit istoricilor, unul dintre cei mai importanţi regi ai Ungariei, pe tronul căreia a urcat la vârsta de 15 ani.


Românul de pe tronul Ungariei

"El a deprins meseria armelor încă din copilărie, fiind o prezenţă obişnuita în taberele militare, alături de ilustrul sau tată. Matia era însa o fire retrasă, înclinată spre studiu, spre artă şi spre cercetarea misterelor lumii.

Această reputaţie de cărturar (se pare că el vorbea fluent şase limbi: româna, maghiara, latina, croata, ceha ţi germana) l-a ajutat, în 1458, pe tânărul de numai 15 ani să fie acceptat de cea mai mare parte a facţiunilor aristocratice în calitate de rege al Ungariei", îl descrie istoricul Tudor Sălăgean.

Matia Corvin a fost şi rege al Boemiei şi duce al Austriei. A domnit până la moartea sa, la vârsta de 47 de ani.


La 570 de ani de la naşterea regelui Matia, legenda lui este unul dintre motivele pentru care anual zeci de mii de turişti din Ungaria şi alte ţări vecine vizitează Castelul Corvinilor. Potrivit istoricilor, chiar dacă a petrecut trei decenii pe tronul Ungariei, istoria a păstrat în Transilvania şi nu în Ungaria mai multe urme a ceea ce a însemnat personalitatea lui Matia Corvin.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort