Turnul Neboisa din Castelul Corvinilor, în șantier. Monumentul legendar este restaurat

0
Publicat:

Turnul Neboisa al Castelului Corvinilor a intrat în șantier, iar fațadele sale vor fi restaurate. Și interiorul monumentului a căpătat o nouă înfățișare și poate fi din nou vizitat.

Turnul Neboisa, Castelul Corvinilor. Foto: Daniel Guță

Fațadele Turnului Neboisa din Castelul Corvinilor au intrat în restaurare, după ce în ultimele luni interiorul monumentului a fost reabilitat și inclus în circuitul de vizitare.

„După ce, în prealabil, zidurile au fost curăţate de pulberile industriale depuse de-a lungul a mai bine de un secol, acum se efectuează lucrări de rostuire a paramentului, completare a zidăriei şi restaurare zidurilor şi tencuielilor exterioare. Restaurarea interiorului turnului este finalizată”, a informat Primăria Hunedoara, care derulează proiectul de restaurare a Castelului Corvinilor.

Turnul Neboisa (Nje Boisia) a fost ridicat în partea de sud a Castelului Corvinilor şi a avut rol de bastion de apărare al acestuia, în Evul Mediu. Are cinci niveluri, fiind prevăzut cu deschideri pentru arme de foc. Legătura cu castelul este asigurată prin intermediul unei galerii suspendate cu o lungime de peste 30 de metri, sprijinită pe stâlpi masivi din calcar dolomitic.

Turnul datează din vremea lui Ioan de Hunedoara, potrivit istoricilor. După ce familia sa a primit cetatea de la regele Sigismund al Ungariei, Ioan de Hunedoara a amenajat-o pentru locuit şi în scopuri militare, înzestrând-o cu un sistem de apărare.

Turnul Neboisa poartă un nume sârbesc ce înseamnă „Nu te teme”, pe care l-ar fi primit probabil de la ostaşii sârbi din care se compunea în vremea lui Ioan de Hunedoara, în bună parte, garnizoana cetăţii. În secolul al XV-lea, din care datează construcţia, în Hunedoara locuia o comunitate de sârbi, susţin unii istorici.

Turnul a fost construit pentru a întâri castelul în faţa invaziilor otomane. De-alungul timpului, Turnul Neboisa i-a fascinat pe călătorii care l-au vizitat. De aici poate fi admirat Retezatul, dar şi întinderea Văii Cernei pe care s-a clădit Hunedoara, Valea Mureşului şi Munţii Metaliferi.

Ridicat în secolul al XV-lea de familia lui Ioan de Hunedoara, Castelul Corvinilor se numără printre cele mai reprezentative construcţii din România, ale epocii medievale. Din 2019, mai multe monumente ale Castelului Corvinilor au intrat în șantier, dar accesul vizitatorilor este permis în aproape toate încăperile edificiului.

Proiectul actual de restaurare, în valoare de circa cinci milioane de euro – fonduri europene, vizează reabilitarea spaţiilor: Turnul pictat, Bucătăria Garnizoanei, Loggia Matia, Parter Turn Tezaur, Bastionul de tortură, Turn flancare pod, Turnul nou de poartă, Scara spirală, Sala Cavalerilor şi Sala Dietei, Turnul Capistrano, Ateliere (Locuinţa sudică), Aripa Zolyomi, Turnul Pustiu, Zona intrării în prima cetate, Turnul vechi de poartă, Bastionul alb, Aripa Bethlen, Bastionul Toboşarilor, Fântâna, Capela, Groapa Urşilor, Bastionul muniţiilor, Galeria suspendată şi Turnul Nje Boisia.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere